
Vladimir Putin. Fotografie: Alexander KAZAKOV / AFP / Profimedia
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, au purtat sâmbătă o convorbire telefonică în care au discutat despre situația din Orientul Mijlociu, incluzând evoluțiile din Gaza, programul nuclear al Iranului și incidentul din Siria, conform informațiilor oferite de Kremlin, conform Reuters.
Conform comunicatului israelian citat de Times of Israel, Putin a fost cel care a inițiat discuția telefonică cu Netanyahu.
Discuția reprezintă cea mai recentă dintr-un șir de conversații avute în ultimele zile, a precizat biroul premierului israelian.
Joi, Kremlinul a propus propriul proiect de rezoluție în Consiliul de Securitate al ONU privind Gaza, contracarând inițiativa Statelor Unite de a obține sprijin pentru textul care susține planul președintelui Donald Trump.
Proiectul american de rezoluție ONU, supus unor modificări multiple, prevede desemnarea, până la finalul anului 2027, a unui „Comitet pentru Pace” condus de Donald Trump, un organism de „guvernare de tranziție” în administrarea Fâșiei Gaza, a explicat AFP, conform News.ro.
El „autorizează” de asemenea desfășurarea unei „Forțe Internaționale de Stabilizare”.
Proiectul rus se limitează, fără a menționa numele lui Trump, la aprecierea „inițiativei care a dus la armistițiu”, fără a menționa „Comitetul pentru Pace” și fără a autoriza vreo forță internațională.
Rusia solicită secretarului general al ONU, Antonio Guterres, „identificarea de opțiuni pentru punerea în aplicare a dispozițiilor” Planului de Pace și prezentarea „rapidă” a unui raport care să includă „opțiunile pentru desfășurarea unei Forțe Internaționale de Stabilizare” în Fâșia Gaza.














