
Elon Musk și Donald Trump în Biroul Oval. Fotografie: CNP/AdMedia / Sipa Press / Profimedia
Președintele american, Donald Trump, a anunțat membrilor cabinetului și altor surse apropiate că miliardarul Elon Musk se va retrage în curând din funcția sa guvernamentală de reducere a cheltuielilor federale, potrivit surselor apropiate liderului american, citate de Reuters.
Donald Trump l-a numit pe fondatorul Tesla și Space X la conducerea unui organism nou înființat, Departamentul de Eficiență Guvernamentală (DOGE), pentru a gestiona eforturile de reducere a cheltuielilor și birocrației guvernamentale, prin reorganizarea mai multor agenții americane, în calitate de funcționar special al guvernului.
Surse citate de Politico afirmă că atât președintele, cât și miliardarul au convenit asupra retragerii lui Musk, dar nu au precizat când va avea loc. DOGE și liderul acestuia nu au reacționat la solicitările de comentarii.
Nu este deocamdată clar dacă Elon Musk, un important donator al campaniei lui Donald Trump, se va retrage înainte de finalul mandatului său de 130 de zile.
O sursă de la Casa Albă a declarat pentru Reuters că investitorii lui Musk îl doresc înapoi la companii, susținând că implicarea sa în DOGE va dura cel mult 130 de zile, lucru comunicat președintelui de mai multe ori.
Musk nu se retrage înainte de a-și finaliza activitatea la DOGE „și nimeni nu-l împinge”, a adăugat sursa.
Ce a declarat Donald Trump
Întrebat luni de jurnaliști dacă dorește ca șeful DOGE să rămână dincolo de mandatul său de 130 de zile, Donald Trump a răspuns: „Cred că el este remarcabil, dar are și o afacere importantă de condus. Se va întoarce la un moment dat. El dorește asta”.
Elon Musk a declarat săptămâna trecută pentru Fox News că este optimist că va atinge majoritatea obiectivelor de reducere a cheltuielilor federale cu un trilion de dolari până la expirarea mandatului de 130 de zile.
O eventuală retragere a miliardarului nu implică neapărat încetarea activității DOGE. Mandatul echipei responsabile de reducerea costurilor expiră la data de 4 iulie 2026, în conformitate cu decretul executiv al lui Donald Trump din 20 ianuarie.
Activitatea lui Elon Musk și a DOGE a fost criticată de diferiți experți, inclusiv de o fostă oficială a Casei Albe, care a declarat pentru Fortune că organismul subminează operațiunile Administrației de Securitate Socială, creând dificultăți în accesul la sistemul de beneficii pentru milioane de cetățeni.
Un editorial din Le Monde, semnat de Stéphane Foucart, l-a acuzat pe Elon Musk de a induce haos în cercetarea științifică americană prin planurile de restructurare și de a lăsa fără finanțări proiecte de cercetare criticate de noua administrație americană pentru atitudinile lor.
„De fapt, practic nimeni nu a fost concediat”, a afirmat Elon Musk într-un interviu recent pentru Fox News. Planurile inițiale prevedeau concedieri sau plecări voluntare – cu despăgubiri – pentru circa 100.000 de angajați federali, însă instanțele au ordonat reintegrarea a mii de angajați, considerându-se că concedierile au fost ilegale, potrivit The Guardian.














