
Manifestări împotriva lui Putin în Rusia, 23 ianuarie 2021. Imagine: Gavriil Grigorov / TASS / Profimedia Images
Situația drepturilor omului în Rusia s-a deteriorat drastic după izbucnirea conflictului din Ucraina, conform unui nou raport al unei experte ONU, care denunță tortura „sistemică” și implicarea cadrelor medicale în abuzuri.
Raportorul special ONU pentru drepturile omului în Rusia, Mariana Kațarova, a declarat în cel mai recent raport că, după invazia din Ucraina, Moscova a intensificat reprimarea criticilor.
„Situația drepturilor omului s-a înrăutățit constant, existând o scădere semnificativă”, a concluzionat experta, într-un raport ce va fi prezentat luni Consiliului pentru Drepturile Omului.
Instanțele publice, transformate „în unelte ale represiunii”
În ultimii trei ani și jumătate, autoritățile ruse au intensificat abuzurile, inclusiv urmăriri penale, pedepse grele, intimidări, tortură și tratamente inumane, pentru a reduce la tăcere opoziția față de conflict.
Kațarova, numită în 2023, a avertizat că discursul oficial rus „reinterpretează drepturile omului ca amenințări la adresa securității naționale”, considerând adversarii drept „dușmani ai statului”.
Experta independentă a arătat că autoritățile ruse au încălcat independența instituțională, subordonând justiția, legislativul și forțele de ordine controlului politic direct.
„Această acaparare a transformate instituțiile publice în unelte de represiune și de război”, a afirmat Mariana Kațarova.
Raportul denunță utilizarea sistematică și răspândită a torturii și a tratamentelor inumane de către forțele de ordine, personalul închisorilor și armata rusă.
De asemenea, raportul critică implicarea profesioniștilor din domeniul sănătății în activități abuzive, în special față de deținuții ucraineni.
Mărturiile victimelor sugerează că, în anumite situații, cadrele medicale au instruit personalul penitenciar privind utilizarea șocurilor electrice pentru intensificarea torturii.
Kațarova a solicitat Rusiei să investigheze și să sancționeze orice personal medical implicat, tolerând sau nedeclarând acte de tortură și abuzuri.














