Drona rusească interceptată de Forțele Aeriene Române

0
29

„Un aparat zburător fără pilot de origine rusă a fost interceptat astăzi, 13 septembrie, de Forțele Aeriene Române, intrând în spațiul aerian național. Două avioane militare F-16 au fost ridicate imediat de la Baza 86 Fetești și au urmărit aparatul până la dispariția acestuia de pe radar, în zona Chilia Veche”, a declarat Ionuț Moșteanu.

Ministrul a subliniat că „situația a fost permanent monitorizată, iar populația nu a fost în pericol”.

Acesta a mai spus că „misiunea este în desfășurare și vom reveni cu detalii”, asigurând că „România își protejează spațiul aerian și rămâne vigilentă față de acțiunile agresive rusești”.

Aparat zburător fără pilot detectat în spațiul aerian românesc

Ministerul Apărării a anunțat că două avioane militare F-16 de la Baza Aeriană 86 Fetești au decolat sâmbătă la ora 18:05 pentru observarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești asupra infrastructurii ucrainene de pe malul Dunării.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert.

„La ora 18:12 a fost emis mesajul RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea, iar la ora 18:23 avioanele F-16 au observat un aparat zburător fără pilot în spațiul aerian național, pe care l-au urmărit până la aproximativ 20 km sud-vest de Chilia Veche, când a dispărut de pe radar”, a comunicat Ministerul Apărării Naționale.

„Aparatul nu a zburat deasupra zonelor populate și nu a reprezentat un pericol iminent pentru siguranța populației. În momentul transmiterii comunicatului, situația este monitorizată de sistemele radar și de avioanele aflate în aer”, a mai precizat Ministerul Apărării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.