Germania a modificat legislația privind deficitul bugetar pentru a permite investiții nelimitate în apărare, finanțate prin datorie. Alte state din Europa de Nord și de Est, precum Danemarca, Suedia și Polonia, au anunțat majorări ale bugetelor militare, cuprinse între 3% și 5% din PIB. NATO a stabilit acum o nouă țintă de 3,5% din PIB pentru cheltuielile militare. Europa își propune să achiziționeze un volum considerabil de echipamente militare în următorii ani, și își dorește să dezvolte o capacitate importantă de producție locală, potrivit The Economist.
Însă, dacă această creștere a cheltuielilor militare va compensa sau nu declinul relativ al producției europene și va asigura menținerea locurilor de muncă în acest sector depinde de mărimea industriei, de structura lanțurilor de aprovizionare și de compatibilitatea profilului de producție necesară pentru armament cu sectoarele aflate în declin.
În 2024, producția europeană a generat o valoare adăugată de aproximativ 2,5 trilioane de euro (2,9 trilioane de dolari), reprezentând circa 16% din totalul UE, în scădere față de aproximativ 20% în 1995. Ponderea este predominant mai mare în statele din estul continentului (sau cele cu tradiție germanică).
Industria de apărare și lanțul complex de aprovizionare
Acordarea unei ponderi exacte industriei de apărare și lanțului său complex de aprovizionare este dificilă din cauza faptului că statisticile oficiale adesea mențin aceste date confidențiale. Cu toate acestea, estimări realizate prin metode de jos în sus de către EY, o firmă de consultanță, oferă o imagine. Dacă, conform estimărilor EY, statele europene membre NATO – adică majoritatea statelor UE, plus Marea Britanie și Norvegia – vor trebui să aloce aproximativ 137 miliarde de euro anual în anii următori pentru echipamente militare, aceasta reprezentând o creștere de 65 de miliarde față de prezent. Creșterea cheltuielilor pentru sectorul defensiv european și lanțul său de aprovizionare ar putea ajunge la 35,7 miliarde de euro – aproximativ 1,5% din totalul sectorului industrial al UE – și ar putea, potrivit EY, genera circa 500.000 de locuri de muncă.
Mai puțin de o treime din creșterea de 35,7 miliarde de euro se va concentra direct în sectorul apărării; restul va fi distribuit către lanțul de aprovizionare. Aceasta se traduce totuși într-o prevedere teoretică de aproximativ 150.000 de noi locuri de muncă direct în domeniul apărării. Această cifră este concordantă cu estimările unor studii efectuate de Bruegel și Institutul Kiel, două institute de cercetare.
Evoluția lanțurilor de aprovizionare va afecta și localizarea noilor locuri de muncă. Până în 2022, apărarea europeană era predominant o activitate națională. UE a căutat întotdeauna să schimbe acest aspect, parțial pentru a crește eficiența și integrarea sectorului. Acum, este posibil să se întâmple acest lucru. Guvernele au convenit asupra unui pachet de 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi UE pentru grupări de două sau mai multe țări care vor achiziționa în comun echipamente militare. Fondul European de Apărare urmărește de asemenea promovarea colaborării transfrontaliere în cercetare și dezvoltare.
Germania a anunțat finanțări pentru producția de rachete cu rază lungă în Ucraina
Integrarea aduce specializare. Lanțurile de aprovizionare vor fi distribuite pe întreg continentul, iar firme se vor dezvolta acolo unde este cel mai avantajos din punct de vedere economic. Acest lucru ar putea transforma sectorul, similar cu alte industrii care s-au adaptat la piața unică europeană și la extinderea spre est.
Un nou producător de arme apare pe scena europeană: Ucraina. Producători europeni de armament, precum KNDS și Thales, se concentrează pe această țară afectată de război pentru a construi echipamente militare, piese de schimb și a dezvolta noi arme. Germania a anunțat finanțări pentru producția de rachete cu rază lungă în Ucraina, urmând exemplul Danemarcei. „Ucraina a găzduit o mare parte din producția de arme sofisticate a Uniunii Sovietice și ar putea deveni acum arsenalul cu costuri mai reduse al Europei”, afirmă Jacob Funk Kirkegaard de la Bruegel.
O problemă rămâne: tipul de locuri de muncă din industrie rezultate – și capacitatea de ocupare a acestora într-o Europă cu o forță de muncă în scădere. Industria modernă necesită abilități tehnice și digitale avansate, nu doar abilități de producție. Dar evoluțiile rapide de pe câmpul de luptă implică o transformare rapidă a sectorului, mult mai rapid decât, de exemplu, industria auto. Kearney, altă firmă de consultanță, avertizează asupra unui deficit sever de lucrători cu calificările necesare.
Pierderea de locuri de muncă din alte ramuri industriale ar putea contribui la o mai bună absorbție a acestui deficit. Luați în considerare Germania, inima industrială a Europei. Locurile de muncă din sectorul apărării au două caracteristici în comun. În primul rând, există o cerere mare de muncitori calificati (vezi graficul), manifestând un deficit existent de forță de muncă calificată. În al doilea rând, rata șomajului în aceste profesii a crescut din 2023. „Este necesar un continuu dezvoltare a calificărilor acestor lucrători”, afirmă Enzo Weber de la Institutul de Cercetare a Forței de Muncă din Nürnberg. Însă, un avertisment: dezvoltarea capacității și a locurilor de muncă va avea loc doar dacă intențiile bune se vor traduce în comenzi pe termen lung pentru companiile europene din sectorul apărării.