
Donald Trump și fiul său Eric au fost surprinși la o partidă de golf pe 3 aprilie, la o zi după anunțarea de către liderul Casei Albe a unui plan de taxe vamale pentru diverse țări, FOTO: Imagn Images / ddp USA / Profimedia.
Eric Trump (41 de ani) a semnalat posibilitatea ca el sau un alt membru al familiei să candideze la președinția SUA după al doilea mandat al tatălui său, potrivit surselor citate.
Eric, co-vicepreședinte executiv al Organizației Trump, a declarat că o eventuală candidatură la Casa Albă ar putea fi „un drum facil” dacă ar alege să o parcurgă.
„Întrebarea esențială este: Vrei să implici și alți membri ai familiei în această cursă? Aș putea vreau ca și copiii mei să aibă aceleași experiențe pozitive pe care le-am avut eu în ultimul deceniu?”, a afirmat el într-un interviu acordat Financial Times.
„Dacă răspunsul ar fi afirmativ, cred că o carieră politică ar fi un traseu relativ ușor, adică aș putea să o urmez cu succes. Și, de altfel, cred că și alți membri ai familiei noastre ar putea să o facă”, a adăugat fiul președintelui american.
Spre deosebire de frații săi Donald Jr. și Ivanka Trump, Eric s-a menținut în general departe de scena politică, concentrându-se în schimb pe conducerea afacerii familiei după ce tatăl său a preluat funcția de președinte în 2017.
Cu toate acestea, se pare că a monitorizat cu atenție evenimentele politice, declarând că mulți politicieni l-au lăsat „total neimpresionat” și că ar putea demonstra o eficiență remarcabilă, dacă ar decide să activeze în politică.
Printre persoanele vehiculate ca potențiali candidați republicani la următoarele alegeri prezidențiale se numără JD Vance și Marco Rubio. Întrebat dacă scrutinul din 2024 va fi ultimul cu un Trump pe buletinul de vot, Eric Trump a răspuns: „Nu știu… Timpul va spune. Dar există și altele opțiuni în afară de mine”.
Eric Trump a mai adăugat: „Întrebarea este, vrei să-ți asumi responsabilitatea? Și să-ți expui cei dragi brutalității politice? Nu sunt sigur că pot răspunde acum la această întrebare”.
Fiul președintelui a abordat și criticile referitoare la presupusele beneficii financiare ale familiei Trump datorate președinției. Întrebat dacă Casa Albă a devenit pentru familia sa o sursă de profit, el a susținut: „Dacă există o familie care nu a beneficiat financiar de politică, aceea este familia Trump”.
„De fapt, aș putea afirma că am fi avut mai multe oportunități de dezvoltare fără implicarea tatălui meu în politică. Costul financiar, implicarea în litigii și impactul asupra familiei noastre a fost substantial”, a declarat Eric Trump.














