
Studentă la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, Ștefania Iakab a obținut premiul NEW Wave Art Prize, un concurs inițiat de Fundația Bog’Art pentru descoperirea și susținerea talentelor tinere din domeniul artistic.
Ștefania a impresionat juriul cu seria sculpturală „Alien Chic”, câștigând o bursă de 5500 de euro oferită de Fundația Bog’Art.
Premiul a fost acordat în cadrul finalei NEW WAVE Art Prize, un eveniment desfășurat ca vernisaj la Galeria Catinca Tabacaru. Evenimentul a reunit peste 300 de invitați care au admirat lucrările celor șapte finaliști.
NEW WAVE Art Prize este un concurs adresat studenților de la Universitățile și Facultățile de Arte din România, solicitându-le să transpună experiențele celor șase luni precedente, caracterizate de conflicte și schimbări sociale, în lucrări artistice diverse, cum ar fi pictura, desenul, instalațiile sau sculptura.
Dintre cele 57 de proiecte înscrise, juriul de specialitate a selectat șapte pentru expunere. Fiecare finalist a primit un grant de 500 de euro de la Fundația Bog’Art pentru realizarea proiectului.
„Lucrările mele reflectă tensiunile dintre natura și artificial, familiar și străin, fragilitate și durabilitate. Materialele sunt combinate într-un mod care creează o estetică tensionată, dar coerentă. Obiectele rezultate sunt forme hibride, inconfortabile, evocând siluete recognoscibile, dar greu de clasificat. Ele ocupă un spațiu intermediar, între memoria culturală și proiecția imaginară, între miturile arhaice și ficțiune”, a declarat Ștefania Iakab.
Juriul NEW WAVE Art Prize a fost format din Bogdan Doicescu (Membru Fondator Fundația Bog’Art), Catinca Tăbăcaru (galerist, cofondator RAD Fair), Daniela Pălimariu (artistă, cofondator RAD Fair), Ștefan Sava (cofondator Salonul de Proiecte) și Matei Bejenaru (Artist, Profesor Universitar Doctor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași).
„Fundația Bog’Art transmite un mesaj clar: arta contează. Tinerii artiști contează. Emoțiile lor merită recunoaștere și sprijin. Îi felicităm pe toți. Sperăm că acest grant va contribui esențial la dezvoltarea artistică a câștigătoarei”, a declarat Bogdan Doicescu, membru fondator Fundația Bog’Art.
NEW WAVE Art Prize este primul proiect al Fundației Bog’Art, înființată la începutul anului, cu scopul de a construi o societate românească mai valoroasă, educată și responsabilă.
Juriul a apreciat importanța și necesitatea concursului pentru educația artistică în România. Numărul mare de înscrieri confirmă necesitatea unui astfel de premiu pentru tinerii artiști și potențialul de a promova tinerii artiști.
“Forța mesajului artistic a depășit, uneori, execuția. Tinerii artiști au o voce pertinentă pentru contextul actual. Pentru Fundația Bog’Art, acest proiect este o modalitate de a comunica cu generațiile viitoare, de a le oferi vizibilitate și încredere”, a adăugat Bogdan Doicescu.
Expoziția NEW WAVE Art Prize este deschisă la Galeria Catinca Tabacaru (Calea Giulești, nr. 14, et. 3) până pe 20 iulie, miercuri-sâmbătă, între orele 12:00-18:00.
Inițiativa Upgrade by Bog’Art
Fundația va lansa în curând programul „Upgrade”, un proiect social care va acorda anual 4 burse de 2000 de euro, destinate tinerilor talentați din familii defavorizate.
Criteriile de atribuire vor urmări meritul și valoarea, dorind să producă un impact social pozitiv.














