Alexandru Nazare a fost întrebat, miercuri, într-o conferință de presă, dacă există resurse bugetare naționale pentru finanțarea metroului din Cluj, având în vedere excluderea sa din PNRR.
„Cred că toate proiectele aflate într-o situație similară (fără finanțare din PNRR – n.r.)… În primul rând, este o nenorocire că am pierdut 7 miliarde de euro din PNRR. Este un eveniment fără precedent, niciodată nu s-a întâmplat, în relația cu Uniunea Europeană sau cu un program de finanțare, să se piardă atâția bani disponibilizabili la dobânzi foarte bune comparativ cu cele pe care le plătim din piață. Toate aceste proiecte începute, care nu mai sunt incluse în PNRR din diverse motive, necesită un grup de lucru care să analizeze posibilitățile de finanțare din diverse surse… din toate resursele disponibile, pentru a identifica sursele optime pentru fiecare proiect. Tipul proiectului, programul de lucru, modalitățile de plată, momentele de plată, toate aceste aspecte trebuie studiate pentru a crea un mix de finanțare optim.”, a declarat Nazare.
Acesta a mai menționat că situația actuală este extrem de complicată și că România trebuie să se concentreze pe finalizarea proiectelor actuale din PNRR.
„Pentru că nu trebuie uitat, mai avem 12 luni pentru a finaliza PNRR-ul. Nu mai avem luxul din urmă cu 4 sau 5 ani, când vorbeam mult. Acum suntem în faza de implementare și trebuie să ne concentrăm pe finalizarea proiectelor rămase.”, a mai afirmat Nazare.















