
Investitorii Tesla vor decide în 6 noiembrie dacă vor aproba cea mai mare remunerație acordată vreodată unui director general, considerată de critici excesivă.
Până acum, Fondul Suveran de Investiții al Norvegiei a fost cel mai influent investitor extern în Tesla, comunicând modul în care intenționează să voteze. Alt investitor important, Baron Capital, și-a exprimat deja sprijinul pentru noul plan de recompensare destinat CEO-ului Elon Musk.
Principalii investitori instituționali ai companiei, precum BlackRock, Vanguard și State Street, nu și-au exprimat încă poziția față de propunere.
Consiliul de Administrație Tesla solicită susținerea acționarilor pentru aprobarea planului, iar președintele Robyn Denholm a avertizat că Musk ar putea părăsi compania dacă remunerația sa nu este acceptată.
„Deși recunoaștem valoarea semnificativă generată sub conducerea inovatoare a lui Elon Musk, suntem preocupați de costul total al schemei de recompensare”, a declarat Fondul Suveran de Investiții al Norvegiei. Acesta deține 1,12% din acțiunile Tesla, fiind al șaptelea ca mărime investitor, cu o participație evaluată la 17 miliarde de dolari, și a votat împotrivă și la anteriorul plan de recompensare al lui Musk, care, ca răzbunare, a refuzat să participe la o conferință în Oslo.
Fondul Suveran de Investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume, gestionează active în valoare de 2.100 de miliarde de euro.
Tesla, producătorul american de vehicule electrice, a înregistrat o scădere a profitului de 37% în trimestrul al treilea din 2025, în ciuda vânzărilor record.
Compania condusă de Elon Musk a raportat un profit net de 1,37 miliarde de dolari pentru perioada iulie-septembrie 2025, în timp ce veniturile au crescut cu 12%, ajungând la aproape 28,1 miliarde de dolari, depășind estimările analiștilor. Totuși, câștigurile ajustate pe acțiune s-au situat la 0,50 de dolari, comparativ cu așteptările de 0,55 de dolari. Veniturile totale au fost de 28,1 miliarde de dolari, față de estimările de 26,37 miliarde de dolari ale experților.
În Statele Unite, cumpărătorii de vehicule electrice au accelerat achizițiile pentru a beneficia de creditul fiscal de 7.500 de dolari, înainte de expirarea acestuia la 30 septembrie, ceea ce a condus la vânzări record ale Tesla în trimestrul al treilea din 2025, revenind după luni de declin. Livrările au crescut anual cu 7,4%, ajungând la 497.099 de unități. În primele trei luni ale anului, livrările Tesla au scăzut cu aproximativ 13%.
Totuși, Tesla rămâne cel mai valoros producător auto mondial, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 1.450 de miliarde de dolari.
Compania încearcă să contracareze aceste fluctuații din SUA prin lansarea de modele mai accesibile și mai compacte. Elon Musk a avertizat anterior că se așteaptă la trimestre dificile.
Evoluția Tesla este influențată negativ de taxele vamale aplicate de administrația Trump pentru importurile de componente auto, acestea fiind evaluate de directorul financiar Vaibhav Taneja ca generând costuri suplimentare de peste 400 de milioane de dolari.














