În articolul precedent (publicat la 27 iunie) s-a concluzionat că un model mixt, unde statul definește direcțiile strategice, obiectivele și normele generale, iar administrarea concretă este independentă, profesionistă și orientată spre rezultate, ar fi o soluție acceptabilă pentru majoritatea părților. De asemenea, la finalul anului 2020, statul deținea o participație minoritară în Fondul ”Proprietatea” (FP), înființat în 2005.
Direcție strategică. Fondul Proprietatea se află într-un moment crucial. Întrebarea cheie este care este strategia optimă pentru FP. Se discută două opțiuni principale: lichidarea sau transformarea. Lichidarea treptată a activelor și distribuirea către acționari (un model similar cu cel aplicat de Franklin Templeton). Transformarea într-un instrument de dezvoltare economică, cu potențial de evoluție spre un fond suveran de investiții. Conform consultărilor recente (martie-aprilie 2025), majoritatea acționarilor preferă transformarea, considerând că portofoliul strategic (Otopeni, Salrom, Portul Constanța etc.) poate fi valorificat prin listări, investiții directe și reinvestirea inteligentă a capitalului.
Forma de administrare (punctul de vedere al acționarilor). Majoritatea acționarilor (includând investitori instituționali și individuali) susțin administrarea de către un administrator financiar independent (AFIA) cu sediu în Luxemburg, în colaborare cu o firmă locală de consultanță și administrare activă.
Argumentele acționarilor se bazează pe cunoașterea pieței românești, expertiza echipei locale în interacțiunea cu firmele din portofoliu, flexibilitatea decizională și potențialul de generare de valoare prin reinvestire, nu doar prin lichidare.
Obiecțiile (temeri și argumente) unui segment conservator de acționari sunt legate de: i) repartizarea profitului către viitoare investiții (ceea ce poate reduce distribuțiile actuale), ii) expunerea pe fonduri de tip FoF, private equity sau venture capital (considerate cu risc ridicat), iii) comisioanele de administrare (care pot diminua randamentul net) și iv) percepția unor investitori că FP este doar un instrument pentru monetizarea unor participații existente.
Cu toate acestea, o strategie echilibrată între distribuție și reinvestire pare realistă și sustenabilă.
Profilul administratorului. Acționarii (printre care doi administratori de fonduri de pensii) consideră că o firmă românească cu experiență este un partener ideal pentru un AFIA extern, în contrast cu strategia actuală. Această firmă ar trebui să demonstreze expertiză, relații de colaborare, competențe în administrare și restructurare, o prezență activă în piața românească și capacitate de intervenție operațională directă. Experiență dovedită, incluzând administrarea unor fonduri, restructurarea companiilor și colaborări cu AIFM-uri, ar reprezenta calități cheie.
O variantă alternativă, de un AFIA asociat cu un administrator global specializat în infrastructură, nu a primit sprijinul general al acționarilor din cauza concentrării excesive pe infrastructură, văzută ca implicând riscuri politice și birocratice crescute, cu randamente moderate și durate lungi pînă la realizare. Această concentrație este un punct vulnerabil prezent în portofoliul existent al FP.
Concluzie. Transformarea FP într-un instrument de dezvoltare – potențial nucleu al unui viitor fond suveran de investiții – este cea mai oportună abordare preferată de majoritatea acționarilor. Un model hibrid, cu un AFIA european și un administrator român profesionist, concentrat pe reinvestire, ar maximiza valoarea pe termen mediu și lung.
N.R. Florian Libocor este economist șef al BRD, iar opiniile din acest articol sunt personale.