
SR Brașov exclusă din competițiile FRF
Decizia a fost luată după ce clubul brașovean nu s-a prezentat la un meci din Cupa României.
Federația Română de Fotbal (FRF) a decis excluderea echipei SR Brașov din Liga 3, după neprezentarea la un joc din Cupa României.
Conform deciziei Comisiei de Disciplină și Etică, clubul brașovean a fost sancționat cu retrogradare în ligile inferioare.
Sancțiune severă pentru SR Brașov
În documentul emis de FRF se menționează că lipsa la meciul din turul 1 al Cupei României a dus la aplicarea unor măsuri severe. Clubul a fost sancționat cu pierderea jocului cu 3-0 și o amendă, urmată de retrogradarea în eșalonul imediat inferior din campionatul Asociației Județene de Fotbal.
În prezent, reprezentanții clubului brașovean nu au făcut declarații.
Probelemele clubului au apărut încă de la începutul anului 2025, iar oficialii s-au adresat publicului în cursul lunii aprilie pentru a cere susținere financiară.
Sezonul precedent, SR Brașov a obținut un loc de top trei în play-off-ul Seriei a 6-a din Liga 3.
Fondată în 2017, după falimentul FC Brașov, echipa a evoluat în Liga 3 timp de șapte sezoane consecutive. A avansat în ligile superioare după un baraj câștigat în 2018.
În sezonul 2020-2021, a concurat într-un baraj de promovare în Liga 2, iar în 2024 a fost retrogradată, însă a primit o invitație din partea FRF pentru a continua competiția.














