
Șase companii, printre care și mari furnizori de energie pentru gospodării, precum Hidroelectrica, PPC Energie și Electrica Furnizare, au fost sancționate. La începutul lunii august, ANPC a anunțat, într-un comunicat, că au fost verificate 116 companii – incluzând 431 de contracte – și s-au constatat nereguli la 20 dintre acestea.
„Compania își reafirmă angajamentul pentru servicii corecte și de calitate”
Conform datelor transmise de ANPC, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a controlat furnizorii de energie în perioada aprilie-iunie 2025, evaluând modul în care aceștia s-au adaptat la liberalizarea pieței de la 1 iulie.
„Având în vedere numărul foarte mare de clienți în ultimii ani și procesul de digitalizare, au apărut, punctual, situații ce necesită corecții. În urma controlului, Hidroelectrica a fost amendată cu 10.000 lei pentru întârzieri în anumite situații. Menționăm că clienții au primit cele mai bune soluții pentru remediere, iar compania își reafirmă angajamentul pentru servicii corecte și de calitate, respectând legislația în vigoare”,a precizat ANPC.
Pentru neregulile identificate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:
- 24 amenzi contravenționale, cu un total de peste 370.000 lei
- 10 avertismente
- măsura remedierii deficiențelor pentru 12 operatori economici
- ANPC a sancționat unii dintre cei mai mari furnizori de energie
- Electrica Furnizare
- Hidroelectrica
- PPC Energie Muntenia
- Electrica Furnizare are un portofoliu de 3,2 milioane de clienți, PPC Energie – 3 milioane, iar Hidroelectrica – circa 800.000.
Alte trei furnizori mai mici au fost sancționați:
- Digi România
- Grenerg
- Renovatio Trading
ANPC a identificat următoarele neconformități:
- redactări ambigue ale clauzelor contractuale;
- lipse de informații esențiale în oferte, precum perioada de facturare, prețul energiei, condițiile de renegociere sau încetare;
- disparități între ofertele afișate în punctele de lucru și cele de pe site;
- lipsa prețului final, inclusiv TVA;
- emiterea facturilor cu întârziere;
clauze restrictive privind accesul persoanelor neautorizate la dispozitivele amplasate pe domeniul public;
lipsa unei variante alternative de soluționare a litigiilor (SAL/SOL).
ANPC nu a detaliat amenzile aplicate, întrucât procesele verbale nu sunt publice.
Sursă foto: Gândul














