Gabriel Liiceanu transmite un mesaj dur către Ilie Bolojan în scandalul de plagiat al ministrului Justiției

Dacă plagiatul reprezintă o formă de furt, atunci plagiatorul devine hoț pentru întreaga sa viață. Iar un hoț este, în principiu, incompatibil cu funcția de ministru, iar în cazul unui ministru al justiției, această contradicție devine, simbolic, evidentă. Gabriel Liiceanu comentează declarațiile premierului privind plagiatul ministrului Justiției, Radu Marinescu, într-un articol de opinie publicat astăzi. În acesta, scriitorul și filozoful lansează un mesaj dur către Marinescu: „Ce-ar fi să faceți, domnule ministru, primul gest de reconsolidare a justiției române? Nu ați vrea să dăm un exemplu începând cu demisia dumneavoastră?”

„Adevărul este că m-am întrebat și eu ce anume a determinat pe domnul Ilie Bolojan – în care am încredere, cu disperare românească, în onestitatea și inteligența sa – să facă acea declarație incongruentă, afirmând că evenimentele anterioare mandatului de ministru nu au relevanță pentru perioada actuală. Căci au! Și cred că și domnul Bolojan știe asta la fel de bine ca și mine. Nu mergi alături, nu stai la masă, în guvernul pe care-l conduci, cu un hoț,” afirmă Liiceanu.

I. Două filme americane

Mi-a rămas în memorie, dintr-un film american, acest schimb de replici între un avocat renumit și un redactor de ziar, care îi cere un interviu. „Am auzit mulți spunând că reușiți să nu pierdeți niciun proces, recurgând la minciună.” – „Lumea greșește. Îmi păstrez minciunile pentru spațiul privat. În public, nu mint niciodată.”

În alt film – un thriller politic în șase episoade, Zero Day – protagonistul, George Mullen, interpretat de Robert de Niro, este fostul președinte al Statelor Unite, care după un mandat exemplar, renunță la o a doua candidatură. Noua președintă, Mitchell, îl însărcinează pe fostul președinte să conducă o comisie de anchetă pentru a descâlci o conspirație care începe cu un atac cibernetic devastator. Infrastructura electronică a țării e afectată, pierderile sunt uriașe, mii de vieți se pierd, iar panica generală este imensă. Mullen descoperă adevărul și îi comunică președintei Mitchell că rețeaua transmite informații oficialilor de rang înalt, inclusiv președintelui Camerei Reprezentanților și altor oficiali din Congres, printre care și fiica sa, Alexandra.

Dezvăluit, acest rezultat al investigației ar putea zdruncina clasa conducătoare actuală.

Într-o conversație privată, în care Mullen îi înmânează președintei rezultatul anchetei, cei doi discută o problemă de principiu: pentru a minimiza șocul public, președinta Mitchell întreabă dacă nu ar fi mai bine să trecem sub tăcere unele informații despre complici. Ce părere are Mullen? Ea sugerează că poate ar fi mai bine să nu fie divulgat tot adevărul.

„– Adevărul rămâne adevăr, răspunde Mullen. – Adevărul este adevăr, dar nu întotdeauna este cel mai important. Sunt încă multe lucruri benefice de realizat. Acesta e adevărul care contează pentru mine,” afirmă președinta Mitchell.
Și adaugă: „Lucrurile acestea nu le voi putea face decât dacă, în al doilea mandat, vom avea curajul să expunem adevărul în toată urâțenia și amploarea sa, chiar dacă riscă să afecteze încrederea publicului. Pentru a construi un viitor mai bun, trebuie să alegem, uneori, o minciună prin omisiune, prezentând doar un singur vinovat, capul rețelei, și trecând peste ceilalți. Nu cumva să sacrificăm binele viitorului pentru o rigurozitate de principiu?”

Ce va face Mullen a doua zi, când va trebui să comunice Congresului rezultatul final al anchetei? Cu atât mai mult cu cât fiica sa, implicată în complot, riscă încarcerarea pe viață. Poate fi ascuns adevărul? Poate un tată să-și sacrifice fiica pentru adevăr? Există cazuri în care omiterea adevărului este moral justificabilă? Mullen pare că va rosti un discurs cenzurat, însă, după primele fraze, începe să renunțe la hârtie și să rostească tot adevărul.

II. Un thriller politic la scară românească

Recent, jurnalista Emilia Șercan a demonstrat că peste jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, numit din partea PSD, reprezintă plagiat. În urma anchetei, premierul Ilie Bolojan a declarat: „Am avut o discuție cu domnul ministru. Acuzatiile asupra lui nu s-au întâmplat în mandatul de ministru… Încerc să evaluez colegii după activitatea din timpul mandatului”.

„Plagiatul e o formă de furt… însă nu am date exacte pentru a judeca această situație. Sper ca o entitate independentă să confirme dacă plagiatul este real sau nu.”

„… nu am negat că, dacă o comisie academică va avea confirmarea, voi cere demisia ministrului.”

În esență, premierul a subliniat trei aspecte:

1. Lucrarea de doctorat are o vechime considerabilă, neinteresând mandatul de ministru. Evenimentele premergătoare mandatului nu contează pentru evaluare.
2. Da, plagiatul reprezintă o „formă de furt”.
3. Verdictul privind plagiatul trebuie să vină de la o „entitate independentă” – o comisie academică – nu doar de la jurnalista Emilia Șercan.

„Plagiatul ar trebui să blocheze orice ascensiune publică, mai ales la rangul de ministru”

La aceste afirmații, aș adresa următoarele observații:

1. Nu pot considera nesemnificative acele evenimente din biografia cuiva, care, prin natura lor, influențează întreaga sa existență și reputație. Plagiatul trebuie să fie motiv pentru a înlătura orice posibilitate de a avansa în funcții publice, mai ales ca ministru al Justiției.

2. Dacă plagiatul e o formă de furt, plagiatorul rămâne hoț pentru totdeauna. Un hoț, în principiu, nu poate exercita funcția de ministru, iar în cazul unui ministru al justiției, această incompatibilitate e simbolică și evidentă. Este dificil de imaginat că un hoț nu-și va recunoaște hoția proprie.

În context, îmi amintesc declarația ministrului nostru după ancheta Recorder:

„Nu am primit sesizări privind corupția sau alte fapte. Este oportun ca Raluca Moroșanu să prezinte probele. Conduceți, deci, anchetele și eliminați persoanele implicate în infracțiuni. Trebuie să tratăm aceste situații cu severitate, să prezentăm elemente concrete și să sancționăm pe cei implicați.”

Către ministrul Justiției: „N-ați vrea să începem cu propria demisie?”

Uimitor! Ministrul, cel menit să asigure ordinea în Justiție, se plânge că nimeni nu-i semnalează problematica curățeniei din instituție. „Solicită” (către cine?) măsuri ferme (dar nu el trebuie să le implementeze?), iar pedepsirea magistraților corupți rămâne în sarcina altora („cine”?).

Expresia „haideți”, folosită ca verb de către ministru, pare a fi o invitație la acțiune pentru întreaga societate, adresată implicit românilor: „Dragi cetățeni – pare să ne spună ministrul –, nu ne lăsați singuri cu infractorii, mafioții, hoții și corupții! Veniți și ajutați-ne!”

Dar ce-ar fi să faceți, domnule ministru, primul gest de reparare a imaginii justiției? Nu ați vrea să dățți un exemplu prin demisia dumneavoastră? În schimb, „haideți”, ajutați-ne, dându-vă demisia de ministru-hoț, pentru a salva România! Prim-ministrul a afirmat că plagiatul e „o formă de furt”. Dumneavoastră ați uitat propria lucrare din 2009 și așteptați verdictul unei „comisii academice”?

Astfel, ajungem la punctul 3. Conform declarațiilor lui Ilie Bolojan, trebuie să așteptăm recursul unei comisii de etică universitare și al CNADCU. Însă, în mod explicit, discutăm despre conștiința morală a ministrului plagiator.

După toate acestea, reamintim că anchetele Emiliei Șercan nu sunt doar jurnalistice, ci au o solidă bază academic-didactică: ea este lector universitar, a publicat numeroase studii și analize pe tema integrității academice, aducând în lumină peste 50 de teze plagiate, definind cel mai competent mediul românesc în acest domeniu.

Verdictul de plagiat emis de Emilia Șercan, deși nu are valabilitate oficială, echivalează cu un ***verdict fără apel***. În această situație, nu vorbim despre o hotărâre a unei „instanțe independente”, ci despre conștiința personală a ministrului și opinia publică. În orice societate, anumite persoane, datorită influenței și muncii lor excepționale, devin adevărate „părți ale instituției”. Pe frontispiciul „instituției Emilia Șercan” scrie: Adevărul și numai adevărul. Încrederea în această instituție este mult mai solidă decât cea în „comisiile academice” care au protejat plagiatorii, precum Victor Ponta, Mihai Tudose, Nicolae Ciucă sau alți oficiali cu probleme de integritate.

„Presiunile informale și jocurile politice pot influența și drege rezultatele academice”

Să menționăm, de asemenea, că Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației și președinte al Consiliului Rectorilor, a inițiat în 2022 o lege a educației votată în 2023, păstrând legislația anterioară în ceea ce privește verificarea plagiatelor, în special în cazul tezelor.

Astfel, verificarea plagiatelor a fost transferată de la CNADCU la comisiile de etică ale universităților, transformându-se în „instanță de apel”, ceea ce creează un conflict de interese clar. În cazul lui Radu Marinescu, comisia de etică a Universității Craiova — unde și-a susținut doctoratul în 2009 — ar trebui să confirme sau să respingă rezultatul cercetării lui Emiliei Șercan, care a stabilit că 140 de pagini din 247 au fost plagiate.

Va face asta? Radu Marinescu se apără invocând normele din 2009, deși în acea vreme, acestea permiteau déjà plagiatul majoritar. De altfel, încercarea de a devia ancheta în procesul decizional politic sau instituțional poate influența rezultatul final.

Orașul Craiova, un fief al PSD de peste 15 ani, cu primar aleasă de patru ori, asigură menținerea influenței politice. Astfel, presiunile indirecte sau influențele locale pot duce la decizii favorabile plagiatorilor, chiar dacă formal nu se schimbă procedurile.

III. Ilie Bolojan între integritate și calcul politic

Închei revenind asupra declarațiilor premierului. Nu sunt cei care, în mass-media sau cercurile de amici, știu mai bine ce ar fi trebuie făcut de către Ilie Bolojan. Nici nu cred că îi lipsește viziunea, ci că există un alt motiv pentru afirmațiile sale: în contextul actual, pentru a menține o majoritate politică și a evita ruperea coaliției, el trebuie să accepte compromisuri. Într-o situație dificilă, prim-ministrul e constrâns să joace după reguli politice, chiar dacă acestea contrazic valorile personale.

„Nu merge la masă, nu se asociază, cu hoți”

Mă întreb adesea ce l-a determinat pe domnul Bolojan, în care am încredere, să declare ceea ce pare a fi o afirmație contrară convingerilor sale. Știu că pentru susținerea unui guvern stabil, este nevoie de compromisuri, chiar dacă în adâncul sufletului rămâi sceptic. În cazul actual, acea declarație sugerează că orice manieră de a evita confruntarea reală poate fi motivată de calcul politic, nu de conștiință morală.

Sunt convins că, până la urmă, societatea românească nu e încă pregătită să accepte exemplele totale de integritate în vârful puterii. Probabil că, pentru moment, Emiliei Șercan trebuie să i se asigure poziția de erou moral, iar cetățenii să continue să-și manifeste opinia prin acțiuni și mesaje dure, prin care să manifeste dorința ca adevărul să învingă orice compromis.

Inițial, acest articol a fost publicat în Contributors.ro.