Articol semnat de Daniel Grigore – Publicat joi, 22 ianuarie 2026, 15:10 / Actualizat joi, 22 ianuarie 2026 15:12
După înfrângerea cu scorul de 0-4 împotriva Universității Craiova din data de 19 ianuarie, Eugen Neagoe, antrenorul formației Petrolul, a declarat că nu mai contează pe atacantul grec Konstantinos Doumtsios:
„Nu l-am inclus în lot. De când am preluat echipa, nu am fost mulțumit de performanțele lui. I-am comunicat că este foarte complicat să mă pot baza pe el. Dacă ar fi marcat în jur de 10 goluri înaintea sosirii mele, ar fi fost altă situație.”
Petrolul a încheiat colaborarea cu Doumtsios și a fost prezentat la Chindia Târgoviște
La doar trei zile după, Doumtsios a fost prezentat oficial la echipa de liga a doua, Chindia Târgoviște, fiind împrumutat de la Petrolul până la finalul sezonului. Florin Gardoș, noul director general al formației, l-a prezentat oficial.
Konstantinos Doumtsios, prezentat la Chindia // foto: Facebook @ AFC Chindia Oficial
Atacantul elen a debutat în Superligă în vara anului 2025, transferat de Petrolul după ce a petrecut ultimii doi ani în Olanda, la echipe de liga a doua.
De atunci, jucătorul a avut 20 de apariții, dintre care 17 în competiție, și a reușit să înscrie o singură dată, în meciul cu scorul de 1-2 împotriva UTA, din etapa a 4-a. În timp, cronometrele au fost reduse pentru acesta, iar în partida de luni seara, scorul de 0-4 cu Universitatea Craiova, nu a mai fost inclus în lot.















