Articol de Tudor Belivacă – Publicat sâmbătă, 23 august 2025 / Actualizat sâmbătă, 23 august 2025
Legenda Universității Craiova, Gică Craioveanu, a comentat evoluția echipei și a evidențiat un jucător impresionant. Este vorba despre fundașul Oleksandr Romanchuk.
Gică Craioveanu a anunțat că va fi prezent la returul cu Basaksehir, din play-off-ul Conference League, posibil chiar în galeria Universității Craiova.
Gică Craioveanu impresionat de Romanchuk: „Foarte, foarte inteligent”
„Am văzut puține faze ca aceasta. O pasă perfectă. Mă bucur pentru el, că s-a integrat foarte bine în jocul echipei. Foarte, foarte inteligent Romanchuk. Voi fi prezent la retur. Poate voi fi printre suporteri, pe Peluza Nord. Am abonament, rândul 8, locul 8”, a declarat Gică Craioveanu.
Oleksandr Romanchuk a ajuns la Universitatea Craiova vara aceasta. Fundașul a devenit titular și a impresionat prin prestațiile sale atât în apărare, cât și în atac. În acest sezon competițional, a jucat 9 meciuri, a marcat de 3 ori și a oferit o pasă decisivă.
Oleksandr Romanchuk
Returul cu Basaksehir din play-off-ul Conference League se joacă joi, 28 august, de la ora 20:30. În tur, oltenii au câștigat cu 2-1. Universitatea Craiova are un alt meci în program, cu Petrolul Ploiești, pe 24 august, la ora 18:30, în campionat.
Venim după o victorie importantă, sper ca toți să fim concentrați pentru meciul cu Petrolul. În acest moment, cel mai mare avantaj al nostru este susținerea suporterilor. Deși suntem într-o perioadă excelentă din punct de vedere emoțional, mâine este un meci dificil.
Petrolul este o echipă foarte bine organizată, defensiv, cu una dintre cele mai bune apărări din Liga 1 (doar 5 goluri primite). Nu excelează la atac, cu o medie de un gol pe meci. Este o echipă bine structurată, defensiv. Mâine vom trebui să fim răbdători și să valorificăm zonele pe care le-am pregătit.
-Mirel Rădoi















