
Articol de Romeo Ene – Publicat duminică, 6 aprilie 2025, 08:47 / Actualizat duminică, 6 aprilie 2025, 08:48
FCSB – U Cluj 1-0. Patronul campioanei României, Gigi Becali, a apreciat evoluția lui Siyabonga Ngezana.
Succesele în meciurile cu Dinamo și U Cluj l-au convins pe Gigi Becali că Ngezana are potențial pentru o echipă europeană puternică.
Gigi Becali, la superlativ despre Ngezana: „N-a fost niciodată în forma asta”
Fundașul sud-african a impresionat patronul FCSB, care susține că evoluțiile recente sunt cele mai bune de când a sosit jucătorul în România, în 2023, venind de la Kaizer Chiefs.
Becali a achiziționat stoperul pentru 600.000 de euro. Cu Ngezana titular, FCSB a obținut campionatul după 9 ani.
„Cred că Ngezana este un fundaș central de top european. Experiența… așa câștigăm noi meciurile, cu un ax central solid. Popescu, Ngezana, și fundașii laterali – avem o apărare bună, și Chiricheș, Șut în față – sunt jucători valoroși.
N-a fost niciodată în formă atât de bună. Ce a jucat cu Dinamo și azi seară… niciodată nu a jucat așa bine”, a declarat Gigi Becali.
Ngezana a fost titular frecvent pentru FCSB în acest sezon. A evoluat în 36 de partide (toate competițiile), reușind și un gol.
A lipsit doar în situații de accidentare sau când a fost menajat pentru cupele europene. Cu U Cluj, a jucat alături de Mihai Popescu (31 de ani), recent convocat pentru prima oară în echipa națională.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, valoarea lui Ngezana este estimată la 2,5 milioane de euro.














