Grindeanu: Pachetul 2 de reformă – eliminarea privilegiilor și relansarea economică

0
31
grindeanu:-pachetul-2-de-reforma-eliminarea-privilegiilor,-restructurare-si-relansare-economica
Grindeanu: Pachetul 2 de reformă eliminarea privilegiilor, restructurare și relansare economică

„În ceea ce privește prevederile din pachetul 2, legate de eliminarea privilegiilor, a existat consens de la început. Ne referim la pensiile magistraților, la companii de stat și restructurări, aspecte cunoscute de public. Nu au apărut probleme în acest sens încă de la început”, a declarat Grindeanu, la Digi24.

Acesta a specificat că negocierile mai complicate au vizat administrația și propunerile venite din partea asociațiilor profesionale: „În această săptămână, aspectele pe care nu s-a ajuns la un acord au fost, în principal, propunerile venite din partea structurilor asociative. Nu e o problemă politică. Nu doar primarii PSD au avut opinii, ci și primarii PNL, și președinții de consilii care nu aparțin niciunui partid, evidențiind detalii pertinente, care au fost luate în considerare”.

Grindeanu a mai anunțat că social-democrații pregătesc un pachet propriu de inițiative pentru redresarea economică: „Știm că va fi necesar și un pachet al PSD-ului. (…) Acest viitor pachet va include o componentă esențială pentru redresarea economică. Dacă vreți, e o condiționare a PSD-ului. Evoluția va demonstra dacă e nevoie de o abordare diferită”.

Referitor la pensiile speciale, liderul PSD a subliniat că acestea ar trebui păstrate doar pentru profesiile cu riscuri semnificative: „Nu voi fi niciodată convins că un angajat la înmatricularea auto sau la poliție, fără riscuri majore, merită o pensie specială. În schimb, dacă cineva operează în zone periculoase, da. Trebuie clarificate aceste criterii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.