
Oficialul guvernamental a declarat că 5-6 elicoptere au salvat peste 125 de persoane.
„În prezent, înțeleg că nu mai există victime, deci felicitări pentru mobilizare. Înțeleg că cetățenii găsesc adăpost la rude, vecini sau în containere puse la dispoziție de Guvernul României. În cadrul Consiliului Național pentru Situații de Urgență, guvernul a alocat resursele și echipamentele necesare, inclusiv alimente, îmbrăcăminte, apă și containere, care, susțin localnicii, erau necesare. Vom face absolut tot posibilul pentru asistența locală. Am vrut să ajung când situația era deja sub control, pentru a nu submina eforturile salvatorilor în momentele critice ale intervenției. Suntem aici pentru a ajuta; am luat ce este necesar, conform solicitărilor autorităților și nevoilor exprimate de comunitate. Le voi transmite aceste informații mai departe”, a declarat Diana Buzoianu, în Broșteni, județul Suceava.
Motivul întârzierii vizitei oficiale
Întrebată despre întârzierea deplasării sale în zonă, Buzoianu a explicat că în astfel de momente, prioritatea este să nu se intervină în eforturile salvatorilor.
„Nu am dorit să întreprind o acțiune de tip populist. Am venit după stabilizarea situației, când toți sunt în siguranță, pentru a ne implica în susținerea comunității. Am avut întâlniri cu autoritățile în aceste zile, pentru a găsi soluții la problemele apărute și a asigura siguranța populației. Înțeleg că una dintre prioritățile actuale este restabilirea apei, având în vedere că sistemul de alimentare a fost grav afectat de inundații. La nivel central și local, scopul nostru este consolidarea malurilor și a infrastructurii de îndiguire, pentru a preveni pagubele în situații similare.”, a mai spus ministrul Mediului.
În Broșteni-Neagra, trei persoane au fost găsite decedate, fiind surprinse de inundații. În Broșteni, împreună cu satele limitrofe (Neagra și Dârmoxa) și alte două comune (Ostra și Stulpicani), peste 200 de gospodării au fost inundate.














