Pictura aproape ocultată a lui Nicolae Grigorescu
Horia-Roman Patapievici: În fața acestei opere remarcabile, se poate considera că totul este posibil. Este o lucrare-surpriză, necunoscută publicului larg. Sunt foarte rare creațiile de Grigorescu „Portret de Copil”. Dar ceea ce impresionează la această lucrare, pe care Ioana Beldiman, expert în opera lui Grigorescu, o plasează între 1880 și 1900, adică în perioada maturității artistului, este faptul că este realizată pe carton. Este o schiță în care se remarcă clar modul în care a fost executată. Tușele, numărul lor redus, sunt folosite pentru a construi fondul. Se observă pensulația și modul în care a fost realizat, direct din culoare, acest impresionant portret de copil. Dacă analizați conturul desenului de creion, veți constata că nu există. Pictura este creată direct în culoare. Așadar, ceea ce vedeți nu se bazează pe un desen pregătitor, ci este pictat direct cu pensula. Se poate vedea cum, cu o pensulație simplă, artistul a conturat acest portret perfect de copil, ce exprimă inocența, puritatea și adolescenta. Când creezi un portret de copil, riscul este acela de a realiza un portret de adult care seamănă cu un copil, sau de a trata un portret de adult într-un mod copilăresc. Însă aici este cu adevărat un portret de copil.
Dorin Chioțea: Are obrajii roșii, ochiișorii lui, splendoarea câmpului, părul fin, cum se spune, nu? Spicul de grâu.
Recomandări
Dezvoltă un oraș destinat angajaților: 200 de hectare cu locuințe, școli, parcuri, drumuri, căi ferate și zonă industrială
Horia-Roman Patapievici: Însă ceea ce fascinează profund este că întreaga dulceață a copilăriei, întreaga prospețime, pielea, asemănătoare unei piersici, reprezintă pielea unui copil. Toate acestea sunt perfect redat. Se observă modul în care artistul a realizat ochii. Sclerotica, partea albă a ochiului, este ușor albă, irisul ca o perlă neagră, și un punct alb, care amplifică expresivitatea privirii. Vă rog să remarcați următorul aspect: micuții în vârstă au o transformare rapidă în momentul în care fața devine chip. Trăsăturile se organizează și capătă o expresie distinctivă, ce devine deja o personalitate. Artistul a surprins această vârstă, când figura prinde forme și devine un chip. Iată cât de excelent a redat Grigorescu portretul acestui copil.
Nicolae Grigorescu, pictorul emblematic național
Dorin Chioțea: Cum ați caracteriza în trei cuvinte opera lui Grigorescu?
Horia-Roman Patapievici: Dacă s-ar realiza o istorie a picturii românești, așa cum George Călinescu a făcut-o pentru literatură, și dacă Eminescu este considerat poetul național, atunci Grigorescu ar fi pictorul național. Însă, a spune doar atât nu este suficient. Este important să menționăm că el reprezintă un maestru de talie mare.
Dorin Chioțea: Dacă ați avea ocazia să-l întâlniți pe Grigorescu acum, ce i-ați spune?
Horia-Roman Patapievici: Aș admira modul în care a reușit, pictând scene precum „Ciobănași cu turmă de oi” sau „Bovine cu cal”, să păstreze originalitatea temei, evitând banalizarea și obținând mereu o freshțe în fiecare lucrare. Aș dori să-l întreb cum a reușit, în ciuda temelor mitologice și naționale, să evite ideologizarea și să păstreze prospețimea și naturalețea universului rural, redând în picturi o lume de basm, precum Arcadia, plină de fericire, în stilul din Eglogele lui Vergiliu.
Dorin Chioțea: Un patriotism în formă aproape pură.
Horia-Roman Patapievici: Nu este vorba de patriotism, ci de o experiență existențială românească, lipsită de orice tendință ideologică.
Dorin Chioțea: Ce a determinat interesul dumneavoastră pentru pictură, având în vedere că critica de artă și analiza picturilor sunt foarte apreciate?
Horia-Roman Patapievici: Experiența la Artmark m-a introdus în lumea artei românești, oferindu-mi privilegiul de a vedea frecvent opere de calitate excepțională. Comparând multe picturi ale unor artiști, am realizat cât de valoroasă este creația românească.
Dorin Chioțea: Cum percepeți această expansiune artistică, ca o călătorie în timp și spațiu, legată de lumea și de oameni, de românii din trecut și prezent?
Horia-Roman Patapievici: Este o bucurie existențială. Spinoza spunea că, trăind, experimentăm eternitatea. În fața tablourilor, trăim acest sentiment, având acces la eternitatea artei românești. Nu este un privilegiu personal, ci o experiență deschisă publicului, într-o galerie care expune constant opere românești de o valoare remarcabilă. Aici, se creează un muzeu dinamic, deschis în mod permanent, cu o colecție în continuă evoluție.
Dorin Chioțea: Dacă ați putea alege trei opere pe care le-ați lua cu dumneavoastră într-o insulă pustie, care ar fi acestea?
Horia-Roman Patapievici: Într-o insulă pustie, nu ar avea sens să iei tablouri, deoarece arta și cultura sunt elemente fundamentale ale socializării. Ceea ce aș lua cu mine un lucru inestimabil sunt opere ale marilor pictori pe care i-am admirat, precum Eustațiu Stoenescu, un portretist excepțional, a cărui creație îți modelează percepția lumii. Nu pot enumera anumite tablouri, dar am învățat de la acești artiști să percep, să simt și să interpretez lumea prin operele lor. Numele lor – Tonița, Petrașcu, Grigorescu – reprezintă pentru mine adevărate lecții de vizualitate și sensibilitate.
Dorin Chioțea: Mulțumim, cu adevărat inspirat!
Horia-Roman Patapievici: Bucurie!