În fiecare localitate nouă, Ilie Bolojan are două priorități, în afara angajamentelor oficiale: cimitirele și depozitele de deșeuri. Inspectează sistemul de colectare a gunoiului pentru a evalua starea comunității. România actuală, pentru care orădeanul este propus ca prim-ministru, se prezintă ca fiind divizată în tabere ce se confruntă, generând o problemă de gestionare a deșeurilor.
În calitate de primar al Oradei, vizitând numeroase orașe din țară și câteva din străinătate, Bolojan a observat că „modul în care sunt administrate cimitirele și deșeurile reflectă nivelul de organizare al unei comunități”. Aceste domenii au generat întotdeauna profituri importante. Dacă nu le poți gestiona eficient, atunci există o problemă mai profundă.
Zone întregi au fost construite pe dealuri de gunoaie și resturi, asemănându-se cu anumite cartiere imaginare. Atunci când gestionarea deșeurilor este deficitară și „gunoiul se împrăștie ca niște fulgi de porumb din coșuri”, cum afirmă Bolojan, ceva nu este în regulă.
La fel se întâmplă și cu cimitirele. Ele constituie un sector economic important, deoarece necesitatea de servicii funerare este permanentă. Dacă nici persoanelor decedate nu le acordăm un tratament decent, avem o problemă serioasă de rezolvat.
În cazul în care ideea lui Ilie Bolojan vi se pare prea severă, încă mai avem timp să ne răzgândim. Nici bihoreanul nu este complet decis să accepte. Este dificil de prezis dacă această abordare paternalistă este potrivită.
„Nimeni nu își dorește această funcție”
Am ajuns într-un punct în care nu există dorință manifestă pentru această funcție de ministru sau prim-ministru. Dorința este rațională. „N-am văzut niciodată ceva similar. Nimeni nu se dorește ministru, indiferent de partid”, a declarat un reprezentant implicat în negocierile bugetare din grupul tehnic de la Palatul Cotroceni. Este nevoie de un căpitan pe nava aflată în pericol.
Există și o notă pozitivă. Cel puțin, acum politicienii își dau seama de dificultatea economică și socială a conducerii țării. Nu e vorba doar de cheltuielile ridicate, ca proporție, precum în Suedia (560 miliarde euro PIB), comparativ cu producția României (350 miliarde euro PIB).
Dar există ceva și mai grav decât lipsa de echilibru financiar constant.
Cum demonstrezi necesitatea de reduceri, cum găsești punctul comun al cetățenilor când 45% dintre ei cred că alegerile au fost frauduloase? Și procentul celor care nu au încredere în rezultate este și mai mare, ajungând la 58% în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 44 de ani, o generație care nu este nici necunoscătoare, nici crescută în sistemul comunist.
Pe întreg globul, asistăm la o atmosferă constantă de neîncredere față de autorități. În 28 de țări supuse sondajului IPSOS, 65% dintre americani, 67% dintre germani și 73% dintre suedezi consideră că societatea este deteriorată.
Resentimentul nu se rezolvă doar economic
Lista țărilor dezvoltate, care nu își mai recunosc identitatea națională, subliniază faptul că „elitismul cultural este mai opresiv decât elitismul economic”, după cum recent a remarcat David Brooks în New York Times.
„Fiecare societate are un sistem de recunoaștere și acordare de respect. Când milioane de oameni simt că valorile lor sunt ignorate, aceștia se simt supărați și dezamăgiți”. Evident că vor susține idei precum MAGA, fie că este vorba de SUA, România sau Polonia. Și nu vor recunoaște alegerile, pe care le consideră rezultatul unor instituții corupte.
Dacă soluția ar fi doar una economică, poate că polonezii, care pot beneficia de un avantaj de cel puțin un deceniu în ceea ce privește progresul economic, nu ar fi ales abordări populiste.
Ce se poate face?
Nu distrugerea, ci reconstrucția instituțiilor
Atunci când politicienii populiști amenință sau chiar distrug instituțiile, trebuie să explici cetățenilor că nu e vorba de distrugerea acestora, ci de o reconstrucție de la temelie. A fost mesajul din campania electorală al unui candidat. Nu nihilism, ci o abordare antisistem.
Dar dacă vrei să reconstruiești, vei înfrunta atât activiștii, cât și sindicatele. Această situație este observabilă și în România. Totodată, te vei confrunta cu opoziția reprezentanților cu guler albastru și a sistemului de afaceri. În plus, te vei confrunta cu persoanele care consideră că nu există nimic de discutat cu jumătatea populatziei care, după părerea lor, este mai puțin dezvoltată decât restul.
Și dacă vrei să te confrunți cu populiștii pe teme precum patritism sau migrație, vei incuraja adversarii. Aceștia se vor opune cu vehemență unor astfel de strategii, care pot fi considerate ca având semnificații de superioritate asupra unor segmente ale comunității
„Cei care aduc groaza”
În ziua liberă de după Rusalii, președintele și partidele s-au întâlnit. Urmează decizii importante.
Resentimentul persistă. Trăim într-un moment istoric în care simțim „uriașa energie distructivă a perdanților radicali, care nu poate fi controlată prin niciun sistem, oricât de bune ar fi intențiile”.
În timp ce rezolvi problemele, cele rămase par și mai complexe. „Cei care aduc groaza”, nu sunt un grup anume, ci este un sentiment comun. Trăim aceeași disperare, aceeași căutare a unui vinovat, aceeași pierdere a simțului realității, și aceeași nevoie de răzbunare.
Vom avea un guvern, iar timpul va demonstra cine va accepta să facă parte din acesta. O țară nu depinde de o singură persoană. Este esențial ca partea ce „aduce groaza” să accepte că are nevoie și de partea care „aduce soluții.”