Articol de Adrian Duţă – Publicat sambata, 01 martie 2025, 07:40 / Actualizat sambata, 01 martie 2025 07:53
Slovacul împrumutat de Slobozia de la Rapid a decis meciul cu Oțelul cu un autogol rar văzut. El și-a lobat propriul portar, care era ieșit mult, apoi a alergat să prindă mingea înainte ca aceasta să treacă linia porții.
PLAY-OFF
Panduru a făcut o afirmație care l-a șocat pe Baciu: „Dacă bat duminică, merg pe ei la câștigarea campionatului!”
Nu a reușit, iar în încercarea de a evita autogolul s-a lovit de bară și s-a accidentat, fiind ulterior schimbat de Adrian Mihalcea.
Ilie Dumitrescu a văzut faza și nu a înțeles ce a vrut să facă Blazek. Fostul atacant crede că stoperul slovac ar fi trebuit să degajeze.
Ilie Dumitrescu l-a criticat pe Blazek, după Unirea Slobozia – Oțelul
„E ca și cum ai fi un atacant și încerci să driblezi portarul, dar nu ai o viteză foarte bună, nici coordonare. N-am înțeles, putea să dea tare în corner, să facă ceva, dacă n-a existat comunicare între el și portar. N-a luat cea mai bună decizie…
Dar trebuie să te cunoști. De la primul meci la Rapid, am observat că e foarte ușor să joci în spatele lui, n-are o viteză foarte bună. Probabil că are plasament, probabil că e un jucător inteligent, dar nu s-a remarcat foarte tare.
Aici îți dai seama. Dai în ea, dai una în lateral, în corner, oriunde și-ți prezinți scuze portarului, vii cu ceva. Dar nu driblezi portarul tău și pe urmă…”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.
Pentru Filip Blazek, meciul cu Oțelul a fost al 7-lea la Unirea Slobozia. El s-a alăturat lotului lui Adrian Mihalcea în iarnă, fiind împrumutat de la Rapid. În tricoul giuleștenilor a bifat 4 meciuri, toate la începutul sezonului de Superliga. Ulterior, după venirea lui Șumudică, din august, nu a mai intrat în calcule la Rapid.















