Un scenariu ce părea science fiction în România anului 2025 capătă contur: înlocuirea parțială a magistraților cu sisteme de inteligență artificială. Propunerea vine nu dintr-un grup tehnologic, ci chiar din rândul sindicatelor, mai precis din Sindicatul Național Pro Lex, care reprezintă polițiștii. Aceștia propun o abordare extinsă a modernizării sistemului judiciar, propunând implementarea unui sistem automatizat de soluționare a litigiilor administrative, bazat pe inteligență artificială.
Sindicaliștii argumentează că un sistem automatizat va rezolva rapid cauzele repetitive, va reduce suprasolicitarea instanțelor și va ușura presiunea asupra bugetului public. Propunerea prevede crearea unui Sistem de Soluționare Automată (SSA) care să analizeze și să decidă, în mod neutru, cauzele administrative, utilizând toate actele normative, deciziile instanțelor superioare, precum și jurisprudența Curții Constituționale și CEDO. Ca argument, sindicaliștii se bazează pe Ordonanța 62/2024, care permite deja un grad de automatizare în procesele din domeniul prestațiilor sociale, demonstrând deschiderea statului către modernizare și eficiență administrativă.
Poate fi AI-ul imparțial? Perspective din lumea juridică
Reacțiile n-au întârziat. Avocata Silvia Uscov avertizează asupra incompatibilității proiectului cu principiile fundamentale ale unui stat de drept. În opinia ei, inteligența artificială nu este capabilă să înțeleagă subtilitățile juridice și să ofere o interpretare corectă, putând chiar perpetua erorile existente în jurisprudență. Lipsa unui filtru uman ar agrava inegalitățile din sistem. Consideră că un asemenea sistem automat ar încălca Constituția, mai ales articolele ce garantează un proces echitabil și separarea puterilor în stat.
Avocata Anca Elena Bălășoiu este mai optimistă. Recunoaște că inteligența artificială poate aduce avantaje, în special în cazul cazurilor administrative repetitive. Cu toate acestea, subliniază importanța prudenței și transparenței în introducerea tehnologiei noi, pentru a nu afecta credibilitatea sistemului judiciar. Inteligența artificială ar trebui să servească ca instrument auxiliar, nu ca înlocuitor al magistraților. Orice implementare ar trebui să includă etape de testare și validare juridică riguroasă.
Profesorul universitar Andrei Săvescu afirmă că propunerea reflectă o cerință reală: necesitatea coerenței și previzibilității în soluționarea cauzelor. El vede în inteligența artificială un potențial aliat în digitalizarea justiției europene. Cu toate acestea, accentuează că inteligența artificială nu poate suplini experiența de viață, empatia și echilibrul unui magistrat.
Tehnologia există, dar suntem pregătiți?
Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, aduce o perspectivă realistă. În ciuda acceptării utilizării AI în administrație, el nu consideră că sistemul politic românesc este pregătit pentru o reformă de această amplitudine. Problema nu este lipsa de tehnologie, ci lipsa voinței politice. El susține că un număr semnificativ de angajați din administrația publică sunt numiți politic, iar digitalizarea ar putea pune în pericol locuri de muncă protejate.
De asemenea, există critici la adresa propunerii Sindicatului Pro Lex. Juristul Anca Bălășoiu subliniază că precedentul invocat nu are o legătură directă cu inteligența artificială, ci cu utilizarea comunicării digitale în procese. Mai mult, propunerea lipsește detalii tehnice semnificative, sugerând mai degrabă un exercițiu de stimulare a dezbaterii publice decât o propunere legislativă matură.
România la intersecția tradiției și digitalizării
România se confruntă cu un paradox. Pe de o parte, există nevoia de modernizare și accelerare a procesului judiciar, mai ales în cazul cazurilor similare. Pe de altă parte, tradiția juridică, respectul pentru drepturile fundamentale și lipsa unui cadru legislativ adecvat sunt obstacole importante în calea unui „judecător virtual”.
Inteligența artificială poate contribui la eficientizarea sistemului judiciar, prin rezumate, sugestii de soluții și analiză a jurisprudenței. Însă, înlocuirea completă a magistraților rămâne, cel puțin pentru moment, de neconceput. Factorul uman, cu abilități de discernământ, empatie și experiență, nu poate fi înlocuit de un algoritm.
În concluzie, dezbaterea se află încă la nivel de concept. Însă implicarea unui sindicat din sistemul de ordine publică în această discuție evidențiază rapiditatea transformărilor din zona juridică și nevoia stringentă de reformă. Indiferent de viitorul acestei propuneri, o certitudine rămâne: justiția românească trebuie să țină cont de impactul inteligenței artificiale și să se adapteze inevitabil noilor realități.