În urmă cu patru ani, regizorii Mihai Gavril Dragolea și Radu Constantin Mocanu, împreună cu activistul Tiberiu Boșutar, au fost atacați și loviți în pădure de către 12 indivizi, în timp ce documentau tăierile ilegale de pădure. Agresorii nu au fost trași vreodată la răspundere, deși sunt recunoscuți de autorități. În documentarul „După cioate”, cei doi regizori redau nu doar violența care i-a marcat, ci și realitatea unui activism expus pericolului.
- „Eu am fost lovit cu două pumni în obraji și m-am aruncat într-o groapă pentru a contacta poliția”, relatează Mihai Dragolea despre evenimentele din acea perioadă, într-un interviu pentru publicul HotNews.
- „Sunt dezamăgit de urmare, și anume că vinovații au scăpat, iar eu intuiesc că această situație va continua. Din păcate, am știut încă de la început că va fi așa, așa că am mers mai departe”, explică și Radu Mocanu.
- Documentarul „După Cioate” / „Tooth and Nail”, regizat de Mihai Gavril Dragolea și Radu Constantin Mocanu, a avut premiera internațională la Festivalul de Film de la Cracovia și va fi lansat în cinematografele din România din 28 noiembrie.
„După cioate” examinează mecanismele de protecție ale statului și vulnerabilitatea celor care apără pădurea. Filmările au fost realizate în perioada 2021-2023 în munții Sucevei și deschid cu o serie de statistici alarmante: „România deține cele mai extinse zone de păduri virgine din Uniunea Europeană. Conform Inventarului Forestier Național (2007-2018), în România se tăiau anual 38,6 milioane de metri cubi de lemn, în timp ce autoritățile raportau doar 18,6 milioane.”
Frumusețea naturii, surprinsă în cadre, este perturbată de mafia lemnului și de riscurile la care se expun dénonțătorii abuzurilor silvice. Mihai Gavril Dragolea și Radu Constantin Mocanu, în colaborare cu activistul Tiberiu Boșutar, au fost victime ale unor atacuri violente. Cei trei au fost atacați în pădure de un grup de 12 indivizi. Camerele au fost distruse, iar toate materialele filmate pierdute. Deși agresorii au fost identificați, cazul rămâne nerezolvat până în prezent.
Filmul a fost recompus din fragmente, amintiri și înregistrări recuperate și explică publicului evoluția evenimentelor.
„După Cioate” nu urmărește doar un caz fără soluție, ci evidențiază modul în care se naște frica, negociază curajul și se pierde, uneori definitiv, încrederea și memoria, într-o țară în care activismul implică riscuri personale.
Natura devine un personaj central în narațiune, iar Mihai mărturisește că „nu știe dacă are putere de vindecare”, dar este fascinat de „fragmentele de sălbăticie din locuri neașteptate”, în timp ce Radu subliniază că „natura se regenerează dacă i se permite”, dar avertizează că pădurile exploatate intens necesită o „reconsiderare a modului de silvicultură” pentru a rezista presiunilor actuale.
„A fost o experiență dureroasă”
– Ați început documentarea despre „haiducii digitali”, oameni obișnuiți ce își riscau siguranța pentru a expune activitatea ilegală din păduri. Ce v-a atras în poveștile lor și cum v-au indentificat acestea cu propriile vieți, determinându-vă să le urmăriți?
– Mihai Gavril Dragolea: Am fost motivați de idealuri. Exact cum ați spus, haiducii digitali din Bucovina mi se păreau o mișcare ecologistă autentică, inițiată din rădăcina comunităților locale. Am proiectat în ei aspirațiile mele, fiind profund interesat de mediu și pădure. Eram aproape obsedat de ecologie. Cu timpul, perspectivele s-au ajustat și am adoptat o abordare mai echilibrată, însă rămân aproape de natură și petrec mult timp în sălbăticie, dar în mod diferit. M-am regăsit în ei și am dorit să le spun povestea într-un film.
– Radu Constantin Mocanu: În 2021, activismul digital devenise o prezență importantă în mediul online; îl urmăream în județele Alba, Suceava, Argeș. Era foarte popular pe Facebook, unde se formase o comunitate loială. Live-urile erau intense și unele aveau momente de violență, iar cei care le realizau implicau emoțional activ, punând mult suflet în activitatea lor.
Era impresionant efortul de a urmări tiruri noaptea, de a participa la verificări până în zorii zilei, sperând la justiție pentru cei care încălcau legea. Inițial, activitatea lor s-a desfășurat în mediul online, dar a atras atenția mass-media și autorităților. La acea vreme, fenomenul era clar reprezentativ.
– Cum s-a schimbat percepția voastră despre curaj în timpul filmărilor?
– Mihai: Nu pot spune că sunt curajos. Tibi este extrem de curajos, fără teamă. Eu nu am același nivel de curaj. Am ajuns să ne lovim și să ne batem, pentru că cei care ne-au atacat i-au spus lui Tibi să nu mai revină în zonă. Dar, pasionat și orgolios, el a insistat să continuăm. Am fost martor la ceea ce s-a întâmplat, însă curajul nu a fost cea mai importantă calitate.
– Radu: În timpul filmărilor, nu m-am perceput ca fiind curajos; unele incidente mi-au provocat teamă. Realitatea mea era distorsionată de percepția de curaj a celorlalți. În timp, am înțeles că poate nu era curaj adevărat, ci vine din alte motive.
– Ați colaborat strâns cu Tiberiu Boșutar, un personaj controversat (care, între timp, a intrat în politică, fiind deputat AUR). Cum a fost colaborarea și de ce ați ales să mergeți mai departe cu povestea și perspectiva lui?
– Mihai: A fost o experiență dificilă. La început, eram entuziasmat de Tiberiu și de imaginea media asociată. Ne-am întâlnit, am început filmările. Tiberiu era contactat de persoane care voiau să reclame anumite situații.
Am mers în câteva astfel de sesiuni, dar problema mea era motivația sa reală. Nici pe a celor care denunțau nu o puteam înțelege clar. Le percepeam niște ranchiune, ca urmare a faptului că fusese implicat în exploatarea lemnului. La un moment dat, am considerat că e nevoie de distanțare, iar Radu a continuat proiectul. După o perioadă, am revenit în Bucovina cu Tibi pentru filmări, dar au urmat conflicte și agresiuni, legate de atacul violent.
– Radu: În zonă, am filmat cu mai mulți activiști în mediul online; Tiberiu a apărut în discuții mai târziu, fiind deja cunoscut și apreciat pentru activitatea sa. La vremea respectivă, nu exista o controversă; el se plasase ca fiind deschis despre trecutul său în exploatarea lemnului, afișând mijloacele de lucru. Era urmărit de media națională și internațională pentru modul în care acționa și pentru capabilitatea sa de a identifica ilegalitățile, chiar și estimând încărcăturile de lemn ilegal.
Deși am început cu o poveste despre un atac în pădure, am revenit în timp pentru a explica contextul. Filmul nostru se concentrează pe momentul violenței, dar și pe evoluția contextului și a personajelor.
„Doi pumni în pomeți și o cădere într-o groapă”
– Atacul în pădure v-a marcat. Cum trăiți cu această experiență în prezent?
– Mihai: În momentul atacului, m-am aruncat într-o groapă și am sunat la poliție, conștient fiind că atacatorii îl pot ucide pe Tiberiu. Nu aveam cunoștință despre locație, iar zonele aveau puțuri adânci, foste mine. Azi, regret această decizie și consider că a fost imprudență extremă, mai ales după ce am devenit părinte.
– Radu: Nu-mi amintesc foarte clar detaliile evenimentului; filmările din acele momente sunt în telefon, dar nu le-am rememorat concret. La câteva zile, am descoperit imaginile, dar nu îmi amintisem că le filmasem. Este dezamăgire față de faptul că vinovații au scăpat, dar am așteptat și am știut de la început că așa va fi. Am continuat să merg mai departe.
Deși experiența a fost dureroasă, am reușit să o transpun în film, ilustrând procesul de refacere: Mihai filmează plantarea de puieți într-un teren moștenit, simbolic și personal. În același timp, filmarea pădurii lăsate în pace și a unor scene din copilărie reprezintă o tentativă de vindecare și reconstrucție.
„Procesul înțelegerii este mai profund decât simpla judecată”
– Ați menționat că realitatea în film se află într-o „zonă gri”, iar oamenii nu sunt complet buni sau răi. Ce v-a făcut să percepeți această complexitate morală în dinamicile tăierilor ilegale?
– Mihai: Problema complexităților umane implică adesea situații nu clare. De exemplu, discursul despre tăierile ilegale a generat politici care uneori nu sunt în solidaritate cu natura. La o proiecție la Brașov, am discutat cu un reprezentant WWF, fost silvic, care a evidențiat că astfel de discursuri au permis finanțări pentru împăduriri, dar au ignorat comunitățile din zonele protejate, cu păduri virgine de sute de ani, unde oamenii au avut o relație echilibrată cu pădurea. Astăzi, aceste comunități sunt blamate pentru tradiții de ani, deși ele doar consumă resursele locale în mod sustenabil.
– Radu: Nu consider că situația este doar alb și negru. Oamenii sunt complecși și adesea nu își înțeleg pe deplin propriile motivații. Într-un film, încercăm să fie protagonist un personaj în care se pot investi empatie și încredere, pentru a face experiența mai profundă. Este o perspectivă care implică înțelegere, nu simplificare în termeni morali.
Este mai valoroasă experiența de a pătrunde în întregime și a explora motivările, decât a emite judecăți rapide. Într-o societate în care tindem să catalogăm totul ca bun sau rău, adevărul e mult mai complex și mai interesant.
– Situatia cazului nerezolvat încă, cu un agresor neidentificat, vă afectează perspectiva?
– Mihai: La audieri, am observat unele reacții și comportamente ale autorităților; de exemplu, un polițist a zâmbit sau a râs în timpul audiției. În momentele în care am fost la spital, am văzut oameni grav loviți, cu sânge abundent. Înțeleg dificultățile sistemului și lipsa de răspuns concrete în astfel de cazuri.
– Radu: Persoana care a spart camera și a lovit în cazul meu nu a fost identificată, deși se aude clar în înregistrare. Adresele legale au încercat să obțină recunoașterea vocii acelei persoane, dar nu s-au obținut rezultate definitive. E o situație frustrantă, dar care exemplifică dificultățile investigării și a justiției.
„Adevărul are o putere cathartică, dar nu suntem întotdeauna pregătiți pentru el”
– Cum percepeți rolul autorităților în această problemă, atât în privința pădurilor, cât și a propriului demers?
– Radu: Am urmărit schimbările legislative și evoluția în ultimii ani. Consider că este nevoie de o schimbare de mentalitate în societate, pentru a privi natura ca pe un drept și nu ca pe o resursă exploatabilă. La nivel european, există inițiative precum „Legea restaurării naturii”, care susțin această direcție.
– Ați menționat că „în România, apărarea pădurilor înseamnă a risca”. Cum pot membrii societății civice să mențină aceste inițiative active și viguroase?
– Mihai: Este esențial ca cei implicați să fie bine informați despre zonele vizate, să planifice înainte și să nu se aventureze în necunoscut. Să cunoască accesul, situația locală și riscurile. Precauția și informarea temeinică sunt fondamentale pentru siguranța personală și sănătatea demersului.
– Radu: Recomandă participarea în organizații de mediu, respectarea legislației, și sprijinirea activităților structurate. Este important ca activismul să fie organizat, să fie însoțit de proceduri și avocați, pentru a proteja cei implicați. Reacțiile impulsive și reacțiile emoționale pot fi periculoase; o abordare regulamentată și cooperarea cu experți asigură sustenabilitatea și siguranța acțiunilor.
– Ce lecții ați învățat din experiența realizării filmului „După Cioate”? Ce v-a învățat despre frică, adevăr, oameni și modul de a construi o relatare sinceră într-o lume adesea ostilă adevărului?
– Mihai: Frica poate fi un semnal de alarmă sănătos, dar și rușinoasă. Filmul ne-a învățat că numai asumându-ne reacțiile și implicarea, putem spune adevărul. Personajele pot deveni parteneri, iar sinceritatea cu ei devine esențială. În ceea ce privește oamenii, confirm că adevărul se poate spune și dacă îl privim spre noi înșine și acceptăm propriile vulnerabilități.
– Radu: Adevărul are o forță cathartică, dar nu suntem întotdeauna pregătiți să-l înfruntăm. Poate fi îngrozitor sau eliberator, în funcție de cine îl întâlnește. Uneori, preferăm minciuna sau iluzia, pentru că ne e mai confortabil. În final, ceea ce contează e ce alegem să creăm în jur și în interiorul nostru. Încercarea de a înțelege, mai degrabă decât de a judeca, oferă o perspectivă mai profundă asupra realității, eliminând limitele binarului bun și rău.