Regimul iranian se află într-o criză profundă de legitimitate și trebuie să aleagă între continuarea direcției autoritariste, care în cele din urmă va atrage o intervenție militară externă, sau o tranziție pașnică a puterii către o situație relativ incertă, cu posibili succesori, afirmă într-un interviu pentru publicul HotNews Raul Pintilie, cercetător specializat în conflictele din Orientul Mijlociu.
- Donald Trump a avertizat Iranul cu o intervenție militară, forțând regimul de la Teheran să accepte un acord privind programul nuclear, în contextul mobilizării unei flote conduse de portavionul Abraham Lincoln – „o forță masivă”, conform președintelui SUA – în regiune.
- Pentru a înțelege mai bine situația din Iran, HotNews a consultat opinia lui Raul Pintilie, expert cu un master în drepturi ale omului și democratizare la Universitatea Saint Joseph din Beirut, și licențiat în studii de securitate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu experiență în proiecte de cercetare în regiunea Orientul Mijlociu.
Pentru mare parte din cei circa 90 de milioane de iranieni, „narațiunea republicii islamice nu funcționează mai eficient”. „Aceasta refuză să trăiască în continuare sub autoritarismul indivizilor care prioritizarează ideologia în detrimentul bunăstării populației”, afirmă Raul Pintilie în interviul oferit publicului HotNews.
El a abordat și subiectul revoltelor reprimat cu brutalitate „cu o violență fără precedent, care a accentuat ruptura dintre stat și societate”.
Raul Pintilie a menționat că impactul unei eventuale înlocuiri a regimului depinde de modul în care aceasta se va realiza și de actorii principali implicați.
El a subliniat că „eliminarea liderilor printr-o intervenție militară a SUA sau Israelului ar declanșa haos fără precedent, lăsând o țară cu peste 90 de milioane de locuitori, cu resurse naturale vaste, poziție geostrategică deosebită și o diversitate considerabilă, complet fără guvernare”.
Cercetătorul a adăugat că regimul se află în fața unui moment istoric și că „este foarte posibil ca, în prezent, sistemul actual să fie atât de detestat încât populația să nu mai accepte reforme, ci să solicite o schimbare fundamentală”.
Opoziția de pe stradă, a indicat el, se confruntă însă cu o problemă majoră – lipsa de organizare.
„Prezentarea Reza Pahlavi (fiul ultimului șah, în exil) ca posibil lider al Iranului semnalează absența unui proiect politic clar din interior”, a afirmat Pintilie.
„Regimul este într-o criză profundă de legitimitate în rândul populației”
HotNews: În opinia dumneavoastră, cum ați caracteriza protestele recente, comparativ cu cele din 2022 – au fost diferențe în amploare, în răspunsul violenței regimului? Ce doresc protestatarii? Demisia lui Khamenei? Întregul regim? A Corpului Gardienilor Revoluției și combaterea corupției? Și, mai ales, ce și-ar dori în loc?
Raul Pintilie:Există câțiva factori care diferențiază această serie de demonstrații de cele anterioare. În primul rând, comparativ cu cele din 2022, cauza principală a fost economică – devalorizarea rapidă a monedei naționale, inflația acută și scăderea nivelului de trai.
În 2022, protestele au fost generate de revendicări sociale și politice, în special privind drepturile femeilor și controlul statului asupra vieții acestora. Acum, nemulțumirile generale – drepturile omului, criza apei și poluarea severă – au fost factori de fundal, dar nu declanșatori direcți.
Impactul economic a devastat viețile, afectând în special clasele sociale inferioare și mijlocii, erodând încrederea în capacitatea statului de a oferii condiții de trai decente.
În al doilea rând, presiunea asupra statului a fost accentuată de implicarea clasei negustorești (Bazaari) în proteste. Aceasta are o prestigioasă tradiție istorică, politică și economică în Iran, fiind parte componentă majore a revoluției islamice, tradiție care a consolidat legitimitatea și resursele regimului.
Al treilea element geografic – protestele au început în zone periferice, în provinciile vestice ale Iranului, răspândindu-se rapid în marile aglomerări urbane și în capitala Teheran.
Inițial, manifestațiile au fost concentrate în zone strategice, precum cele din apropierea frontierelor cu Irak, unde sunt poziționate puncte militare esențiale pentru regim.
Răspunsul brutal al autorităților a fost fără precedent: peste 5.000 de victime, conform estimărilor Human Rights Activists News Agency (HRANA), care investighează deja peste 9.000 de decese.
Criza de legitimitate a regimului se adâncește, iar violența extremă doar adâncește această ruptură între stat și societate.
Opiniile populației sunt extrem de diverse: de la susținerea continuării regimului și condamnarea lui Khamenei, la reinstaurarea monarhiei sau chiar alegerea lui Reza Pahlavi, fiul ultimului șah, în exil.
Momentan, lipsesc unitate și un plan comun pentru viitorul Iran.
Deși aceste nemulțumiri vagi se pot conecta, în lipsa unei viziuni clar articulate și acceptate de societate, situația rămâne instabilă.
„Pentru tinerii iranieni, narațiunea republicii islamice nu mai funcționează”
– Sunt probleme economice majore în Iran, iar regimul a trecut prin mai multe valuri de proteste în ultimele vremuri. Cât de fragil este acum susținerea populației? –Regimul de la Teheran se află, probabil, în cea mai vulnerabilă stare de la instaurare, în 1979.
Estimările indică că circa 80% din iranieni consideră sistemul ilegitim, iar din cei rămași, nu este clar câți sunt dispuși să sacrifice pentru menținerea lui Khamenei în frunte.
De asemenea, conflictul cu Israelul, implicarea SUA și alte perturbări au compromis un pilon esențial al regimului – securitatea. În prezent, mesajul oficialv este că statul nu poate garanta securitatea, o economie funcțională, soluții pentru criza aerului potabil sau criza apei din capitală.
Aceste probleme au dus la o pierdere gravă de încredere și legitimitate.
Populația tânără, care a crescut fără amintiri clare despre revoluția islamică, vede tot mai puțin în narațiunea oficială o motivație pentru a rămâne în sistem. Aceasta nu dorește să-și petreacă viețile sub o conducere autoritară, în care ideologia prevalează asupra bunăstării.
Violenta manifestată recent nu poate fi o soluție infinită și nu va putea substitui o guvernare eficientă. Demonstrațiile anti-regim vor continua, însă regimul actual nu va putea supraviețui mult timp.
Ce percep iranienii despre Trump?
– Oare iranienii de pe stradă doresc ca Trump să intervină cu acțiuni militare?
– O parte dintre protestatari ar fi preferat o intervenție militară americană pentru a răsturna regimul. Unii au fost dezamăgiți că promisiunile lui Trump („help is on the way”) nu s-au materializat și i-au acuzat de responsabilitatea pentru morți, în timp ce protesteazății au fost convinși că SUA îi vor sprijini. În opinia mea, a fost o afirmație iresponsabilă, repetată și de Reza Pahlavi, în condițiile în care informațiile din Iran indicau un bilanț extrem de grav al violenței regimului.
Un sondaj din 2024 arată că 67% dintre iranieni, majoritatea din mediile urbane, sunt favorabili normalizării relațiilor cu SUA. În același timp, aceștia se opun în proporție semnificativă oricăror legături cu Israelul.
Astfel, dacă aceste opinii reflectă poziția reală a populației, peste 60 de milioane de iranieni pot avea o viziune pro-americană. Însă, având o conștiință istorică profundă, aceștia înțeleg că, de-a lungul timpului, Occidentul, în principal SUA, a acționat în mod adesea în detrimentul intereselor iraniene, fără a oferi garanții de bună-credință.
Prin urmare, iranienii care speră la intervenția lui Trump nu îl privesc prin lentila promisiunilor democratice, ci ca pe un lider dispus să sprijine acțiuni concrete împotriva regimului, peste retorica lipsită de fond.
„Puterile regionale și globale preferă un Iran autoritar, moderat stabil”
– De ce nu s-a intervenit militar până acum, chiar dacă specialiștii avertizează asupra riscurilor și alternativelor mai radicale?
De-a lungul timpului, Iranul și-a consolidat reziliența prin sprijinul oferit actorilor non-statali din regiune – Hezbollah, Hamas, Jihadul Islamic Palestinian și Ansar Allah – și prin acțiuni de politică externă care au maestru relansat poziția sa regională. În interior, regimul a intensificat militarizarea, mai ales după 2005, și a extins controlul asupra economiei, prin implicarea Gardienilor Revoluției în sectoare cheie, precum infrastructură și energie. Orice protest a fost percepută ca o amenințare la adresa securității naționale și tratată ca atare. Resursele uriașe ale Iranului și poziția strategică, controlul traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz, au făcut ca un război deschis să fie mai greu de justificat, conducând la preferința pentru un Iran autoritar, dar relativ stabil.
„Eliminarea liderilor de la Teheran prin intervenție militară ar genera haos”
Impactul înlăturării regimului va depinde de scenariul ales și de actorii principali. O tranziție pașnică, predat de Khamenei, ar putea duce la un regim mai pragmatic și mai puțin ideologic, dar nu garantează stoparea protestelor sau stabilitatea pe termen lung. În cazul unei înlocuiri forțate, prezența unor lideri precum Reza Pahlavi, complet deconectați de realitatea internă, poate duce la instabilitate extremă, provocând un haos regional și grave consecințe economice, inclusiv valuri de refugiați.
Regimul actual are numeroase mecanisme de consolidare și rezistență: sprijinul pentru actorii regionali, controlul economic și militar, folosirea resurselor naturale și poziția geografică. Orice schimbare brutală ar putea avea efecte catastrofale, așadar, stabilitatea în regiune rămâne fragilă și dificil de anticipat.
Continuarea actualei configurații reprezintă o soluție temporară, dar în perspectivă, sistemul trebuie reformulat profund, pentru a răspunde audienței și a evita explozia socială.
În condițiile actuale, probabil că populația va cere o schimbare profundă, prioritar intereselor naționale și sociale, mai mult decât adeziunea la dogmă sau ideologie.
De asemenea, o democratizare reală pare improbabilă în viitorul apropiat, având în vedere mobilizarea militară și rivalitatea geopolitică cu SUA și aliații regionali.
Regimul iranic se află acum în fața unei alegeri capitale: menținerea cursului autoritar și riscul unei intervenții externe, sau inițierea unui proces de tranziție pașnică, cu posibile instabilități, către un sistem diferit.
„Lipsa unui proiect politic clar, un simptom major al crizei de conducere din interiorul Iranului”
Este extrem de important modul în care „strada” se va organiza pentru a modela viitorul protestelor. Masurile simple de exprimare a nemulțumirilor și sloganurile nu conferă automat schimbare. Mișcarea trebuie să se bazeze pe o viziune clară de dezvoltare și o strategie acceptată de multiplele segmente ale societății. Alternativ, riscă să devină victimă a violenței statului și a dezbinării interne.
Prezența unui lider precum Reza Pahlavi, total deconectat de realitatea socială și economică, indică absența unui proiect politic coerent din partea elitei interne și subliniază necesitatea unui viziun clar definite pentru viitorul Iranului.