
HILS Development se extinde printr-un nou proiect rezidențial, după ce a realizat în principal construcții în sectorul 3. Compania a demarat deja fasele inițiale ale proiectului HILS Nord pe un teren de 3,5 hectare, care va include, la finalizare în 2028, patru clădiri cu 1.200 de apartamente.
Întregul ansamblu este planificat să fie complet în anul 2032, moment în care va include 2.705 locuințe, zone verzi, parcări subterane și supraterane, spații comerciale, un centru SPA cu sală de fitness și un parc cu vedere spre Lacul Șaulei.
„Avem două decenii de experiență în dezvoltarea de proiecte rezidențiale în București, cu peste 12.000 de apartamente finalizate, un parcurs care a început în zona de nord, a continuat în sectorul 4 și Popești Leordeni, și apoi în est. Astăzi, ne întoarcem în nord, prin HILS Nord, în proximitatea primului proiect rezidențial lansat acum 20 de ani”, afirmă Ionuț Negoiță, CEO și fondator al HILS Development.
HILS Development mai are în dezvoltare complexul HILS Republica, acolo unde prima etapă este deja finalizată, precum și alte două proiecte aflate în diferite faze de construcție, HILS Sunrise și HILS Titanium.
Compania a fost fondată de antreprenorul Ionuț Negoiță, care celebrează în acest an 20 de ani de activitate în domeniul imobiliar, după ce a debutat în 2005 cu un proiect rezidențial în nordul Capitalei.














