România și Iranul au avut relații diplomatice și comerciale de peste un secol, evoluție marcată de diverse etape, de la comerțul cu fructe exotice și textile până la construcția de fabrici și cooperarea pentru achiziții de materii prime în perioade de război. La nivel istoric, legăturile s-au stabilit oficial în 1902, iar între cele două țări s-au diversificat și intensificat schimburile în timpul secolului XX.
Origini și primele contacte comerciale
Negustorii persani au fost prezenți în porturile Brăila și Galați încă din secolele XVIII-XIX. În acea vreme, comerțul dintre Persia și teritoriile românești era unul marginal, de natură anecdotică, iar marfa transportată ajungea până în Polonia și regiunea Mării Baltice. Potrivit cronicarului Paul de Alep, minereul de cupru din zonă era de interes pentru negustorii persani.
Primele relații comerciale mai oficiale au început după 1821, odată cu eliminarea monopolului otoman, ceea ce a permis muntenilor și moldovenilor să vândă către alte state. La început, focusul era pe textile, bijuterii, aur și pietre prețioase, provenite din Persia, dat fiind faima artizanilor persani.
Relațiile diplomatice și comerțul în perioada interbelică
Relațiile diplomatice între România și Persia au fost stabilite în 1902, iar în anii interbelici reprezentanții români au vizitat Persia și au scris despre această țară exotică. La acea vreme, populația Iranului era de circa 11 milioane, mai mică decât cea a României în 1920.
În anii 1930, România și Persia erau pe locul 4 și, respectiv, 5 în clasamentul mondial al producției de petrol. În acea perioadă, Iranul exporta fructe exotice precum curmale și smochine, uneori în cantități mici, destinată elitelor, pe rutele maritime Iran – Trabzon – Constanța.
Achiziții și construcții în anii ’70
După schimbarea denumirii în Iran, în 1935, și până în anii ’70, relațiile comerciale s-au extins, inclusiv în domeniul construcțiilor. România a fost implicată în realizarea fabricilor de tractoare, mobilier, produse clorosodice în Iran, iar de acolo au fost exportate produsele finite către România.
În perioada comunistă, în anii ’70, România a construit în Iran mai multe uzine, având experiență în dezvoltarea industrială pentru țări din „lumea a treia”. Aceste fabrici produceau tractoare, mobilier și altele, iar Iranienii au început să exporte înapoi către România produsele finite.
Cooperare în agricultură și materii prime
România a furnizat în acea perioadă Iranului tehnologii agricole și sisteme de irigații, având în vedere experiența în colectivizarea agriculturii. Această colaborare a fost motivată și de nevoia Iranului de a-și supraviețui tranziției, în contextul unei epoci de modernizare și de provocări sociale.
În anii ’40, documentele arată că România a achiziționat din Iran bumbac pentru armata română, în condițiile în care Canalul de Suez era blocat. Iranul era condus de șahii Reza și Reza Pahlavi în acea perioadă.
Relațiile în timpul războiului și perioada Războiului Rece
După 1940, relațiile au fost întrerupte pentru câțiva ani, dar s-au reluat după război. În 1952, România a manifestat interes pentru situația politică din Iran, în contextul răsturnării premierului Mossadegh, care naționalizase petrolul. În acea perioadă, comuniștii români au fost fascinați de geopolitica iraniană, fiind interesați de naționalizarea resurselor și de o orientare de stânga a regimului.
Relatiile au rămas apropiate și după Revoluția Islamică din 1979, pentru că Iranul, devenit paria internațional, păstra legături cu câteva state, printre care și România. În anii ’80, conflictul dintre Iran și Irak, care a durat până în 1988, a complicat situația regională. În timpul războiului, România a avut inițiative de sprijin pentru Iran, inclusiv vânzări de arme.
Vizita ultimei dictaturi și relațiile ulterior
Pe 16 decembrie 1989, cu doar câteva zile înainte de căderea regimului lui Ceaușescu, conducătorul român a vizitat Iranul, făcând ultima sa vizită externă. La acea vreme, România era izolată și considerați un stat paria, alături de Iran și Coreea de Nord.
După 1989, relațiile s-au deteriorat din cauza sancțiunilor internaționale impuse Iranului, iar în domeniul auto s-a remarcat asamblarea modelelor Renault Tondar (Logan). Aceste autovehicule, produse în Iran din piese trimise de Dacia, erau comercializate pe piața locală.
Declinul relațiilor și situația actuală
Renault a părăsit Iranul în 2018, din cauza sancțiunilor. Produsele iraniene, precum covoarele și curmalele, mai pot fi găsite sporadic în România, dar importurile sunt restricționate, iar transporturile directe nu mai sunt disponibile.
Relațiile comerciale adesea s-au bazat pe sistemul de schimburi mutuale, fondat pe credit și unități contabile internaționale, mai degrabă decât pe plăți în valută. Acest sistem a fost mai folosit pentru tranzacții de bunuri și materii prime decât pentru cumpărări directe de petrol sau alte resurse.
Perspectiva pentru viitor
Experții sugerează că actualul moment reprezintă cel mai jos punct în relațiile dintre cele două state, fiind o perioadă de cumpănă. Se recomandă inițiative diplomatice pentru reluarea sau stabilirea de noi legături, indiferent de regim, dacă se va produce vreo schimbare.
Rămâne de văzut dacă, în condițiile unei noi configurații geo-politice, România va reuși să își reangajeze partenerii din Iran.