
Articol de Marius Mărgărit – Publicat marți, 13 ianuarie 2026, ora 20:18 / Actualizat marți, 13 ianuarie 2026, ora 20:19
Alexandru Meszar, managerul executor al echipei UTA Arad, a discutat despre posibilitatea transferului lui Rareș Pop. Rapid a realizat o altă mutare în această perioadă de transferuri de iarnă, aprobând împrumutul mijlocașului Luka Gojkovic (26 de ani) către o formație din Superliga.
Este vorba despre UTA, care, prin declarațiile antrenorului Adrian Mihalcea, a confirmat mai devreme în cursul zilei de astăzi că îl urmărește pe mijlocașul sârb, cu negocieri în derulare încă de ieri.
UPDATE 20:00 | Luka Gojkovic a fost oficial prezentat la UTA Arad: „Echipa noastră îi urează bun venit”
Jucătorul celor de la Rapid, Luka Gojkovic, a fost prezentat oficial la UTA Arad. Mijlocașul a fost împrumutat până la finele sezonului actual.
UTA anunță transferul în formă de împrumut al mijlocașului Luka Gojković de la Rapid București. Înțelegerea este valabilă până la sfârșitul sezonului, în vara acestui an. Jucătorul sârb are 26 de ani, joacă pe postul de mijlocaș central și se va alătura, de mâine, lotului pregătit de Adrian Mihalcea, în cadrul mini-cantonamentului de la Mogoșoaia.
Noul component al echipei „Bătrâna Doamnă” a disputat 15 meciuri în acest sezon pentru Rapid, oferind două pase decisive. Este cotat la 500.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt. Gojkovic a mai evoluat pentru FK Vozdovac, Backa Palanka, Novi Belgrad și Rad Belgrad, toate fiind formații din Serbia.
Clubul nostru îi urează bun venit și mult succes în tricoul alb-roșu.
–Comunicat oficial UTA Arad
-
Știre inițială
Gojkovic, gratuit, până în vară
Astfel, Gojkovic, care a disputat 15 meciuri și a contribuit cu două pase de gol pentru Rapid în primele 21 de runde ale Superligii, va evolua pentru UTA până în vara acestui an. Formația arădeană nu va plăti niciun cost pentru acest împrumut, urmând doar să suporte salariul jucătorului, în valoare de 10.000 de euro.
Contractul jucătorului cu Rapid expiră la sfârșitul acestui sezon, iar bucureștenii au opțiunea de prelungire pentru încă un an. Cele două cluburi au convenit ca, în funcție de performanțele și preferințele echipei, precum și de evaluarea lui Gojkovic, acesta să poată să rămână la Arad sau să se întoarcă în Giulești pentru sezonul următor.
Alexandru Meszar, manager UTA: „Noi l-am dorit pe Rareș Pop, dar nu am reușit să-l convingem!”
Meszar, directorul executiv al echipei arădene, a oferit detalii exclusive despre șansele ca Rareș Pop să se transfere la UTA.
Formația arădeană a încercat să aducă încă un fotbalist din lotul Rapidului. UTA și-ar fi dorit să-l readucă pe Rareș Pop (20 de ani), jucător care a avut evoluții apreciate la echipa arădeană înainte de a semna cu Rapid, în urmă cu doi ani. La acea dată, fotbalistul a fost împrumutat de la gemeni Rednic până la sfârșitul sezonului 2021/2022.
La Rapid, Rareș Pop nu a reușit să-și confirme potențialul. În acest sezon, a jucat în doar șapte partide în Superligă și două în Cupa României, reușind un gol și oferind două pase decisive. Președintele UTA, Alexandru Meszar, a explicat situația:
„Noi ne-am dorit și pe Rareș Pop, dar nu vrea să vină din cauza faptului că este student în București. Cel mai probabil, dacă va părăsi Rapid, va prefera Ploieștiul, fiind mai aproape de casă.”














