
Val de căldură intens în Turcia (imagine)
Ministerul Mediului din Turcia a anunțat că țara a experimentat cea mai caldă lună iulie din ultimele 55 de ani.
Măsurătorile efectuate la 66 dintre cele 220 de stații meteorologice din țară au arătat o creştere medie a temperaturilor cu 1,9 grade Celsius faţă de media anilor anteriori, potrivit unui comunicat al ministerului.
La finalul lunii iulie, Turcia a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istoria sa, de 50,5 grade Celsius, în localitatea Silopi din sud-estul ţării.
Localnicii din Silopi, situată la câţiva kilometri de graniţele cu Iranul şi Siria, au solicitat sprijinul guvernului turc pentru acoperirea facturilor la energie electrică, punând accent pe importanţa aerului condiţionat în contextul caniculei extreme.
Această temperatură a depăşit recordul anterior de 49,5 grade Celsius, stabilit în august 2023 în provincia Eskișehir.
Turcia a fost afectată de temperaturi foarte ridicate şi de o serie de incendii de vegetaţie.
În urma incendiilor din partea vestică a ţării, 14 persoane şi-au pierdut viaţa.
În Çanakkale, din nord-vestul Turciei, sute de persoane au fost evacuate din cauza unor incendii devastatoare care au afectat şi Strâmtoarea Dardanele, blocând traficul maritim.
Valul de căldură a generat şi îngrijorări legate de resursele de apă. Oraşul Çeșme, situat pe coasta Mării Egee, a impus restricţii privind accesul la apa potabilă pentru rezidenţi şi turişti între orele 23:00 şi 06:00, începând din 25 iulie.














