„Am promulgat recent Legea pentru modificarea Statutului deputaților și senatorilor, un pas esențial pentru creșterea transparenței și integritățiiîn procesul legislativși un element fundamentalîn îndeplinirea standardelor OCDE asumate de România.Legea instituie Registrul Unic de Transparență a Intereselor (RUTI), o platformă publică destinată să faciliteze un dialog deschis și corectîntre aleși și reprezentanții societății civile,
Potrivit celor declarate, legea prevede obligatoriuînregistrareaîntâlnirilor dintre membrii legislatori și terțiîn RUTI cu cel puțin 48 de ore înainte. În cazul întâlnirilor neplanificate, acestea vor fi înscrise în termen de 48 de ore de la desfășurare.
Președintele afirmă că legeadefineșteîntâlniri: reprezentanți mandatați ai entităților cu activitate de advocacy, public affairs, organizații non-guvernamentale, patronale, sindicale, camere de comerț sau alte structuri cu interes legitimîntr-o inițiativă legislativă în curs de procedare.
De asemenea, sunt stabilite sancțiuni pentru neconformarea cu prevederile: avertisment scris pentru parlamentari și eliminarea terților din RUTI.
„Curtea Constituțională a confirmat constituționalitatea legii, evidențiind că aceasta respectă principiile statului de drept, calitatea procesului legislativ și mandatul reprezentativ al parlamentarilor. Promulgarea acestei legiintensifică angajamentul României pentru un proces decizional transparentși responsabil, și reprezintă”, afirmă șeful statului.















