Articol de Liviu Manolache – Publicat luni, 01 decembrie 2025, 09:41 / Actualizat luni, 01 decembrie 2025 09:41
Petrolul Ploiești – Metaloglobus, penultimul meci al etapei #18 din campionat, va avea loc astăzi, de la ora 16:00, la Ploiești. Confruntarea va fi acoperită în timp real pe GSP.ro și transmisă în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
- Rezultate și marcatori etapa #18 din Superliga + clasament
Formația prahoveană traversează o perioadă favorabilă, fiind neînvinși în ultimele șase runde, în timpul cărora a obținut două victorii și patru remize.
Formația bucureșteană nu a obținut încă o victorie în deplasare în actuala stagiune, având două remize (2-2 cu FC Hermannstadt și FK Csikszereda) și șase înfrângeri ca vizitatori.
- AICI, informații despre meci + istoricul confruntărilor directe
Petrolul Ploiești – Metaloglobus, echipe probable:
Petrolul Ploiești: Krell – Papp, Onguene, Guilherme – Ricardinho, Mateiu, Dangmo, Jyry, Sălceanu – Chică-Roșă, Groza
Antrenor: Eugen Neagoe
Metaloglobus București: Gavrilaș – Lis, Camara, Caramalău, A. Sava – Abbey, Sabater, Aggoun, Zakir – Ely Fernandes, Huiban
Antrenor: Mihai Teja
Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești
Arbitru: Vlad Baban (Iași) / A1: Romică Bîrdeș (Pitești) / A2: Bogdan George Duță (Bacău) / Arbitru VAR: Iulian Dima (București) / Arbitru AVAR: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) / R1: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) / Observator arbitri:Marian Salomir (Cluj-Napoca)
Eugen Neagoe: „Meci mai dificil decât cel cu FCSB!”
Tehnicianul echipei „lupii galbeni” a transmis următoarele înaintea duelului cu Metaloglobus:
„Este un meci extrem de important și, sperând să nu am dreptate, le-am spus jucătorilor că va fi chiar mai dificil decât confruntarea de la București cu FCSB!
Asta pentru că există o presiune mare pe umerii noștri, trebuie neapărat să câștigăm, pentru a aduna cele trei puncte și a întări seria de meciuri fără înfrângere și rezultatele anterioare.
Au învins FCSB, au remizat cu Universitatea Craiova și CFR Cluj, deci trebuie să fim foarte precauți și să nu le oferim șanse. Formația lor controlează jocul, pasează bine, a avut o posesie solidă în multe meciuri și a obținut puncte importante împotriva echipelor puternice, așadar trebuie să fim atenți.
Vrem să fim mai puternici, să impunem ritmul și să dominăm partida, iar dacă nu vor avea posesia, le va fi dificil să ne pună probleme. Știu că avem puține goluri marcate, dorim să înscriem mai mult, însă, deși am avut ocazii bune, am ratat destul. Sper ca acum să fim mai inspirați și să marcăm, indiferent dacă vom avea multe sau puține oportunități, pentru că îmi doresc să câștigăm și să obținem cele trei puncte esențiale”, a declarat Neagoe.
Din păcate, a plouat intens, probabil terenul va fi foarte dificil de jucat. Nu am intrat pe el deloc după partida cu Oțelul Galați, fiind și meciul echipei naționale aici, iar dorința noastră a fost să-l protejăm. Indiferent de condițiile meteo și de programul neașteptat, sper ca suporterii noștri să vină în număr cât mai mare la stadion, deoarece au un rol esențial.
Sunt extrem de importanți pentru noi, Petrolul este o echipă cu o tradiție specială pentru aceste tribune. În multe partide, suporterii au fost al doilea jucător, oferindu-le jucătorilor un avânt suplimentar și determinare.
– Eugen Neagoe, antrenor Petrolul, conform declarațiilor
VIDEO. Cum a anticipat Mihai Teja disputa Metaloglobus vs. Petrolul
Clasamentul actual în Superliga
Petrolul – Metaloglobus | Analiza statisticianului GSP Liviu Manolache
– Se întâlnesc echipe cu cele mai puține goluri înscrise, Petrolul cu 11 și Metaloglobus cu 14 goluri.
– Metaloglobus a primit cel puțin câte două reușite în fiecare dintre cele opt meciuri din deplasare
– 17 dintre cei 28 de jucători folosiți de bucureșteni au debutat în Superligă în acest sezon. În același timp, prahovenii s-au bazat pe un lot de 30 de fotbaliști, șase dintre ei având peste 200 de prezențe în prima divizie (Mateiu – 404, Papp – 275, Ricardinho – 223, Grozav – 221, V. Gheorghe – 204, Hanca – 201).
– În sezonul curent, cele două echipe s-au întâlnit în primul tur, pe 25 iulie 2025, scor 0-3 pentru Petrolul (goluri: Kilian Ludewig, Yohan Roche, Gheorghe Grozav).
– Antrenorii Eugen Neagoe și Mihai Teja s-au confruntat de șase ori în Superligă, fiecare dintre ei câștigând de câte o dată, iar în celelalte dueluri rezultatul fiind egal.















