
Răzvan Lucescu consideră că meciul cu Austria nu este crucial pentru calificarea la Campionatul Mondial. El explică şi modul neaşteptat în care tatăl său, selecţionerul României, preferă să celebreze marile victorii, la momentul înfăptuirii lor.
Mircea Lucescu încearcă, în această seară, la Viena, să readucă naționala pe drumul către CM, după startul nefericit cu Bosnia, 0-1 la București. Din țară, fiul său, Răzvan, aflat în concediu, comentează pentru GSP provocarea „tricolorilor” în inima Europei și este convins că niciun rezultat nu decide deja șansele României în actuala competiție, în sens pozitiv sau negativ. „Totul se joacă până la final!”, este mesajul antrenorului de la PAOK.
AUSTRIA – ROMÂNIA
„Inima mea e împărțită” » Austriacul cu peste 60 de meciuri în România, despre duelul din preliminarii: „Cunosc mentalitatea jucătorilor români” + „Ce ați construit e top, top, top!”
Răzvan Lucescu: „Nu poate să se oprească, munca îl împinge înainte”
„Aceste preliminarii reprezintă o provocare de orgoliu pentru Mircea Lucescu?”.
Răzvan răspunde prompt: „Nu poate să se oprească! Viața lui înaintează prin muncă. Simte că, la experiența sa, mai poate oferi ceva fotbalului românesc.
Chiar este o situație interesantă în sensul că toate experiențele l-au adus, la finalul carierei, în postura de a închide un ciclu, după ani. Tot la echipa națională, unde a debutat foarte devreme!
Și adaugă: „Grupa este dificilă. Și Bosnia, și Austria au jucători excepționali. Bosnia are sportivi care evoluează în campionatele importante ale Europei.
Iar Austria, care nu reprezintă nimic pentru mulți, traversează, de fapt, cea mai bună perioadă din istoria sa. Acolo s-a format o echipă compactă, cu o bună înțelegere reciprocă, demonstrând un stil de joc agresiv”.
Mircea Lucescu este preocupat înainte de partida de la Viena Foto: Ionuț Iordache – GSP
„În pat, liniștit, somn de bebeluș! Și tata cred că simte la fel!”
Luce junior consideră că un rezultat nefavorabil la Viena nu încheie cursa pentru prima poziție: „Totul se termină cu adevărat abia atunci când trece ultima secundă. Până atunci, trebuie să joci și să crezi că nimic nu este pierdut. Dacă te lupți și înfrunți dificultățile, fotbalul îți poate deschide oportunități neașteptate și imposibile”.
Cea mai mare greșeală în fotbal este să consideri că se termină ceva, în bine sau în rău, înainte să se fi încheiat cu adevărat. Trebuie să mergi mereu până la final.
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK Salonic
Stanciu este una dintre atuurile României pe arena vieneză
Nu se gândește la sărbători extravagante dacă România obține biletele pentru CM: „Și eu, și tata am trăit multe momente de bucurie sau tristețe. Am învățat să ne bucurăm altfel.
De exemplu, fericirea mea maximă e să mă duc în pat, liniștit, după o victorie, simțindu-mi satisfacția interioară care mă ajută să dorm ca un bebeluș. A doua zi, să uit ce se întâmplă în jur, pentru că am obținut ceea ce am dorit.
Concluzionează: „Cred că și tata simte la fel, mai ales la vârsta lui. Gândeşte-te la câte bătălii, momente dificile, inegale, frumoase, speciale sau spectaculoase am trăit fiecare dintre noi, dar, în special, el!”.














