
Marea Britanie testează un sistem de arme cu microunde pentru neutralizarea dronelor.
Noul sistem, numit „RapidDestroyer”, utilizează unde radio de mare putere pentru a neutraliza sistemele de drone la distanță, înainte ca acestea să devină o amenințare.
Ministerul Apărării britanic a anunțat succesul testelor unui nou tip de armă electronică pentru contracararea dronelor, un sistem cu implicații importante pentru câmpurile de luptă moderne, inclusiv în Ucraina.
„RapidDestroyer”, proiectat de un consorțiu condus de Thales, utilizează unde radio de mare putere pentru a dezactiva sau distruge componentele electronice ale dronelor de la distanță.
În cadrul testelor recente, două roiuri de opt drone fiecare au fost distruse. În total peste 100 de drone au fost urmărite, vizate și neutralizate folosind această armă.
Tehnologia se află încă în faza incipientă; ”RapidDestroyer” este montat pe platforma unui camion și necesită o cantitate mare de energie.
Cum funcționează arma cu microunde împotriva dronelor
Sistemul „RapidDestroyer” este conceput pentru a contracara roiuri de drone mici și rapide, o strategie relativ ieftină pentru un potențial inamic, dar extrem de problematică pentru apărare, care nu poate urmări și neutraliza simultan un număr mare de ținte, având nevoie de sisteme de interceptare mult mai costisitoare.
Sistemul emite microunde concentrate, suficient de puternice pentru a perturba și deteriora componentele electronice ale dronelor, pe o rază de până la 1 kilometru.
Sistemul are un cost de aproximativ 0,6 lei pe „lovitură”. Emiterea este continuă, atâta timp cât sursa de energie este alimentată.
Microundele utilizate sunt unde electromagnetice, situate între undele radio și cele infraroșii în spectrul electromagnetic.
„RapidDestroyer” este conceput pentru a ataca ținte la distanțe scurte, în special drone, și să fie integrat în sisteme de apărare aeriană stratificate, cu sisteme de rachete pentru distanțe medii și lungi pentru a contracara rachete și aeronave inamice.
Dronele mici și ieftine, o tactică eficientă în războiul din Ucraina
Acest sistem nu este unic în lume. Similar, există soluții americane sau sisteme similare din alte țări.
Războiul din Ucraina a demonstrat eficacitatea dronelor mici și ieftine, atât ca mijloc de informații, cât și ca unelte de atac. Numeroasele drone miniaturizate reprezintă o provocare pentru apărare, în special datorită costurilor reduse ale acestora și dificultății de a urmări și neutraliza simultan un număr mare de ținte.
Acest tip de arme cu microunde este eficient în neutralizarea unor roiuri de drone, fiind relativ ieftine pentru o eficiență mare, dar poate afecta și sisteme proprii.
„Sistemele cu microunde de mare putere sunt un instrument potențial foarte eficient pentru a contracara un număr mare de drone și eventual, rachete de croazieră, dar modul lor de funcționare nediscriminatoriu creează și probleme”, a declarat un expert.
Situația actuală evidențiază necesitatea unei apărări stratificate și a dezvoltării unor tehnologii care să compenseze vulnerabilitățile generate de tehnologii noi.














