„Există măsuri pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile. Vorbim despre o perspectivă pentru consumatorii vulnerabili, care se prelungește până la începutul perioadei actuale. Ordonanța a fost aprobată în cursul acestui an și va fi extinsă și pentru anul viitor”, a afirmat Alexandru Nazare.
De asemenea, Executivul a introdus reguli pentru continuarea programului „Mese Sănătoase”, până la stabilirea bugetului pentru anul 2026.
Ministrul Finanțelor a anunțat măsuri de sprijin pentru autoritățile locale. Acestea includ împrumuturi din trezorerie pentru proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Este vorba despre o sumă de aproape 500 de milioane de lei, care vor putea fi alocați din trezorerie pentru cofinanțarea proiectelor din PNRR, gestionate de bugetele locale, cu termen limită 31 iunie 2026. Este extrem de important că aceste surse de finanțare vor fi puse la dispoziția unităților administrativ-teritoriale încă din prima zi a anului 2026”, a precizat Alexandru Nazare.
Prin programul de termoficare, oficialul a anunțat și aici un sprijin. Autoritățile locale pot primi până la 200 de milioane de lei pentru acoperirea costurilor de producție și distribuție a agentului termic, inclusiv plata restanțelor și a pierderilor, până la 31 martie 2026.
În contextul combaterii evaziunii fiscale și al modificărilor legislative în domeniul produselor accizabile, ordonanța vizează autorizarea operatorilor din sectorul produselor supuse accizei și centralizează această autorizare la nivel național, potrivit ministrului Finanțelor.















