Unul dintre cei mai prolifici autori de teatru românesc
Inspirat din incidente reale care au zguduit sportul românesc, de la fanaticismul față de echipe, la scandaluri de dopaj precum cel al Simonei Halep, musicalul utilizează muzica și coregrafia pentru a aborda teme despre presiune, abuz și identitate colectivă.
Regizorul menționează într-un interviu pentru Libertatea că tot ceea ce creează este ficțiune, însă bazele sunt documentate intens.
Gabriel Sandu are o carieră prolifică în teatrul românesc. Crescut într-o familie artistică, în backstage-ul Teatrului Evreiesc de Stat, unde tatăl său era maestru de sunet și unchiul luminist, și-a construit pas cu pas un parcurs profesional satisfăcător, valorificând talentul și abilitatea de a realiza spectacole impresionante, care distrează și emoționează publicul, abordând subiecte sociale dure, precum dependențele sau diverse forme de abuz.
„Îmi place să spun povești și să le inventez”
„Meciul de handbal”, cea mai recentă piesă scrisă de el (o coproducție între Teatrul Metropolis, CREART/Teatrelli și H.O.T. Collective), aflat în momentul de față în interpretare la Metropolis, păstrează stilul care l-a făcut cunoscut.
Înainte de a detalia spectacolul, care rulează sold-out și a cărui producție a durat 5-6 ani de muncă, este important să menționăm experiența vastă a regizorului, care a activat în jurnalism, a fost actor și a debutat în teatru în 2019 cu piesa sa proprie „Uitasem”, pusă în scenă la Point HUB.
Povestea, inspirată dintr-un caz real, oglindește experiența unui băiat din Galați, crescut de mama sa să se considere Iisus Hristos; scenariul va fi adaptat ulterior într-un film.
„Îmi place să spun povești, să le inventez, să le descopăr și să le împărtășesc. Dacă nu le scriu, le spun oral. Îmi plac oamenii și poveștile lor, iar teatrul reprezintă doar una dintre formele mele de exprimare. Am scris și povestiri, memorialistică, articole, scenarii pentru filme și instalații de artă contemporană, fiind în esență un povestitor în mai multe forme. Dorința de a împărtăși diverse narațiuni m-a îndrumat către multiple expresii artistice”, afirmă Gabriel în interviu.
Sandu a continuat să creeze piese din ce în ce mai apreciate, precum „LUX”, „Tatăl meu, preotul” sau „Trauma Kink”, iar succesul major l-a înregistrat odată cu punerea în scenă a unor spectacole spectaculoase, concentrate pe pasiunea sa pentru muzică și cultura pop, dar abordând teme sensibile, precum dependențe, traume, depresii sau realitatea mai puțin discutată din lumea showbiz-ului, precum „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, „Adrenalină” și „Moarte la Teatrul de Revistă”. Publicul este invitat să experimenteze lumi creative, pline de coregrafii și cântece, care catalizează discuții sociale și personale importante.
Primul musical românesc despre sport
Pe 19 decembrie, la Metropolis, a avut loc premiera spectacolului „Meciul de handbal”, o producție care a necesitat ani de cercetări pentru a fi realizată, fiind conturat prima oară în 2019, inspirată din pasiunea pentru sport și muzică.
Producția discută despre „un oraș mic care își definește identitatea în jurul echipei feminine de handbal: dacă fetele câștigă, fabrica supraviețuiește; dacă pierd, totul se prăbușește”.
Atunci când falimentul fabricii pare inevitabil, patroana investește totul într-o antrenoare de renume internațional și într-un transfer de impact, sacrificând viitorul comunității locale. În mijlocul unor incidente și presiuni legate de calificarea în Liga Campionilor, stabilitatea comunității se fragmentează.
Deși este ficțiune, povestea are rădăcini în fanaticismul românilor pentru echipe, precum și în evenimente celebre din istoria sportului național, de la antrenorul danez Anja Andersen, care a condus CS Oltchim Râmnicu Vâlcea în 2011, încercând să câștige Liga Campionilor, până la cazul Marianei Cetiner, arestată în 1995 pentru relații sexuale între persoane de același sex, și scandalurile de dopaj implicând sportive precum Simona Halep.
Coregrafa Judith State, dansatoarea și actrița, interpretează rolul antrenoarei de succes, alături de o distribuție talentată, incluzând pe Cabiria Morgenstern, fiica actriței Maia Morgenstern. „Ne-am documentat, am compus muzică originală, am participat la meciuri de handbal, am învățat să jucăm, am făcut canto, dans și improvizație. Am abordat și aspecte psihice și vizuale, pentru a construi o experiență memorabilă”, a declarat Gabriel.
GALERIE FOTO POZA 1 / 12
Lungmetraj despre Mihaela Runceanu
Un musical inovator, primul de acest gen dedicat sportului în România. „Nu este singura piesă românească despre sport. Assistenta mea de dramaturgie la „Meciul de handbal”, Teodora Savu, a scris un text despre taekwondo intitulat «Ai voie să urli»”, precizează Sandu. Spectacolul promite să captiveze și să emoționeze, apreciind efortul fizic al distribuției și implicarea lor în toate etapele creației.
Referindu-se la procesul de casting, regizorul afirmă: „Am căutat actori cu aptitudini pentru mișcare intensă și disponibilitatea de a asculta, cu potențial de a crea conexiuni, fiind selectați din mulțimea de talente. Nu toți cei foarte pregătiți au fost aleși, ci aceia care s-au potrivit cel mai bine pentru acest proiect.”
Pe Gabi îl preocupă lungmetrajul despre Mihaela Runceanu, un proiect la care lucrează de ani și pentru care speră să obțină resursele financiare necesare. El a scris mai multe scenarii, până la varianta finală, care a fost aprobată de producători. Pe plan profesional, are în plan și alte proiecte teatrale în capitale și în țară, pe care le va anunța pe măsură ce se concretizează.
În interviu, a povestit despre procesul de creație, despre burnout, despre efortul continuu și despre modul în care crede că teatrul poate contribui la schimbarea mentalităților.
„Mă interesează spectatorul atent, care privește spectacolul din fața lui”
Libertatea: Gabriel, ai debutat în regia teatrală în 2019 cu spectacolul „Uitasem”. Care crezi că sunt principalele diferențe dintre atunci și acum și cum s-a schimbat abordarea ta față de texte și regie?
Gabriel Sandu: Rămân legat de „Uitasem”, nu doar pentru că a fost primul meu spectacol în regie, ci și pentru că reprezintă povestea primului meu text scris la 18 ani. După șapte ani, experiențele și evoluția mea m-au făcut să înțeleg mai bine ce vreau, ce nu, și cum să ating obiectivele. Am devenit mai clar în exprimare, mai sigur pe deciziile pe care le iau, și am învățat să-mi gestionez mai eficient echipele și procesul creativ. Stilul meu s-a dezvoltat, și acum pot evalua mai precis dacă rezultatele corespund așteptărilor mele estetice și tematice, fiind mulțumit dacă îmi ating scopurile.
– Folosești cultura pop pentru a discuta despre dependențe, abuz, presiune și vulnerabilitate. A fost o alegere strategică sau ai asumat un risc, având în vedere reticența publicului față de subiecte grele? Îți consideri abordarea eficientă?
– Nu a fost o strategie planificată, ci o exprimare sinceră a ceea ce sunt și ceea ce mă preocupă. Spectacolele mele reflectă stările și temele care mă frământă, precum cultura pop, muzica și sportul, cu implicații sociale. Sunt convins că, pentru a le face autentice, trebuie să fi pasionat de ele, iar procesul de creație necesită timp și dedicare.
– Cum percepi publicul actual și ce tip de spectator te atrage?
– În București, interesul pentru teatru e mare, dar e un public tânăr, încă în căutare de gusturi. Mulți sunt atrași în mod emoțional de tehnologii, însă teatrul autentic, în care se implică, îi poate ajuta să se conecteze cu realitatea. Îmi doresc să promovez spectatori conștienți, care să aprecieze experiența directă, și să fie dispuși să accepte și momentele inconfortabile, ca parte a unei experiențe adevărate. Cred că fiecare spectacol are publicul său și, chiar dacă nu imediat, orice producție care are ceva de transmis găsește loc în inimile oamenilor.
„Traversez o etapă plină de recunoștință în cariera mea”
– Ești prudent în a nu adapta textele clasice și preferi să creezi original. Cum vezi teatrul clasic în contextul actual și ce rol au spectacolele tale în scena românească?
– Nu mă gândesc la modă sau trenduri, prefer să experimentez și să creez spectacole hibride, care combină abordări sociale, muzicale și estetice, pentru a ajunge la un public variat. În România, musicalurile occidentale tradiționale sunt preferate, iar teatru social nu consideră întotdeauna pe placul tuturor, dar interesul pentru expresia mea e surprinzător de mare pentru o abordare nonconvențională. Asta îmi arată că poveștile mele, chiar dacă sunt diferite de clasic, au potențialul de a fi apreciate și înființate de public.
Prezenta activitate artistică diversificată și autenticitatea abordării mele fac parte din misiunea de a oferi alternative și de a atrage public diversificat, chiar dacă nu e mereu convențional.
Oamenii descoperă și apreciează, uneori în mod neașteptat, spectacole care abordează teme neconvenționale și le aduc în față într-un mod accesibil și autentificat.
„Cât de valoros e talentul când stilul meu a demonstrat”
– Ce crezi despre importanța talentului în procesul de creație și cum îți valorifici stilul personal în spectacole?
– Talentul e o bază, dar nu e suficient. Esențial e stilul propriu, autenticitatea și modul în care îți păstrezi integritatea artistică. Fiecare proiect e o provocare unică și îți cere să explorezi și să depășești limitele, dar și să păstrezi ceea ce te face diferit. Stilul meu e rezultatul experienței, al căutărilor și al pasiunii pentru a spune povești relevante și captivante. Cred că stilul meu a fost confirmat de receptarea publicului și de critică, fapt care mă motivează să continui pe această cale.