
Microsoft se confruntă cu un risc major de a nu-și atinge obiectivul de neutralitate carbonică până în 2030, emisiile sale crescând considerabil, cu 30%, pe fondul investițiilor substanțiale în inteligență artificială.
După ce, în 2020, și-a propus să devină o companie carbon-negativă până în 2030, investițiile în inteligență artificială au determinat o majorare semnificativă a consumului energetic și a emisiilor de gaze cu efect de seră, potrivit surselor din industrie.
Ambiția ecologică a Microsoft este în pericol
Conform ultimului raport de sustenabilitate, impactul climatic al companiei este acum cu 30% mai ridicat decât cu patru ani în urmă.
Brad Smith, președintele Microsoft, recunoaște dificultățile întâmpinate: „În 2020, era o cursă spre Lună. Acum, Luna pare de cinci ori mai departe”.
Creșterea emisiilor este atribuită în principal cererii crescute pentru produsele de inteligență artificială, necesități care implică centre de date ample și consum energetic ridicat, dar și materiale cu o amprentă ecologică negativă, precum ciment, oțel și microcipuri.
Investiții masive în extinderea centrelor de date
În intervalul iulie 2023 – iunie 2024, compania a investit peste 50 de miliarde de dolari în extinderea centrelor de date. Se anticipează că investițiile vor continua și în anul următor, în contextul proiectelor anunțate în SUA, Europa și Asia.
Deși Microsoft declară utilizarea exclusivă a energiei regenerabile, o parte semnificativă a acestui „verde” provine din certificate de energie regenerabilă (RECs), considerate de experți ca având o eficiență limitată în generarea reală de energie nepoluantă.
Cu toate acestea, compania își anunță intenția de a reduce treptat utilizarea acestor certificate în favoarea unor acorduri directe cu producătorii de energie regenerabilă.
Criticile nu lipsesc nici din interior. Un număr semnificativ de angajați solicită reducerea impactului climatic, unii protestând împotriva colaborărilor cu companii din industria petrolieră.
„Tehnologiile noastre contribuie la prelungirea epocii combustibililor fosili”, au argumentat doi foști angajați în scrisorile de demisie.
Smith subliniază că beneficiile inteligenței artificiale vor depăși costurile de mediu: „Soluția nu este încetinirea dezvoltării AI, ci în accelerarea eforturilor de a o adapta mediului”.
Compania se bazează pe eficiență energetică sporită, pe materiale de construcție mai puțin poluante și pe lobby pentru modernizarea infrastructurii de transport energetic.
Chiar și așa, dacă emisiile rămân ridicate până în 2029, Microsoft nu exclude achiziția de certificate de neutralizare a emisiilor de carbon, considerate o soluție de ultimă instanță.
Într-un sector unde Google, Amazon și Meta înregistrează, de asemenea, creșteri de emisii, situația Microsoft ilustrează dilema dintre ambițiile legate de inteligența artificială și obiectivele climatice.














