Ministerul Educației se întâlnește cu sindicatele din învățământ

0
36
ministerul-educatiei-invita-la-discutii-sindicatele-care-au-anuntat-proteste-in-invatamant-–-hotnews.ro
Ministerul Educației invită la discuții sindicatele care au anunțat proteste în învățământ – HotNews.ro

Daniel David – Foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ministerul Educației și Cercetării a luat act de declarațiile sindicale privind nemulțumirile și acțiunile rezultate.

„Analizând argumentele, acestea sunt relevante, inclusiv măsurile ce vizează consolidarea statutului profesoral, menționate de ministru încă de la începutul mandatului. Însă, sunt și aspecte cu informații incomplete sau eronate. Pentru clarificări și pentru un punct de plecare comun, reprezentanții sindicatului sunt invitați la discuții la minister, marți, 17 iunie 2025, ora 17:00”, a precizat Biroul de presă al Ministerului Educației.

Proteste anunțate pentru ziua de miercuri

Acest comunicat vine în contextul în care sindicatele din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – au anunțat proteste pentru miercuri, la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, superior, bibliotecilor și institutelor de cercetare. Membrii vor purta un semn distinctiv în timpul activității.

În comunicatul lor, sindicatele au exprimat opoziția față de informațiile apărute în public, legate de eventuale măsuri împotriva personalului din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar. Aceste măsuri ar afecta grav personalul și calitatea procesului educațional.

Sindicaliștii susțin că o eventuală creștere a sarcinii didactice este o decizie riscantă, având în vedere supraîncărcarea actuală a profesorilor cu activități didactice, extrașcolare, de formare continuă și administrative.

De asemenea, se susține că o reducere a pragului salarial pentru voucherele de vacanță și indemnizația de hrană va afecta un număr important de salariați, diminuând puterea de cumpărare, mai ales pentru cei aflați în primele etape ale carierei.

Personalul didactic este îngrijorat de propunerile legate de statutul de titularat și de activitatea prelungită la 8 ore zilnice.

În cazul în care protestele de miercuri nu vor fi luate în considerare și dacă măsurile discutate în spațiul public vor fi implementate, sindicatele sunt pregătite să organizeze acțiuni ample de protest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.