
Oana Ţoiu, în timpul unei conferinţe de presă din 14 octombrie. Credit: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Ministra de Externe, Oana Ţoiu, participă la Forumul Economic Global de la Davos, de unde a evidenţiat că România este un partener strategic al SUA, dar există principii fundamentale de la care nu putem devia, şi anume că „teritoriul unei ţări nu poate fi transferat către altă naţiune decât cu acordul expres al poporului”.
Ţoiu a transmis miercuri, printr-un mesaj video publicat pe Facebook, că România dispune de „una dintre cele mai solide delegaţii guvernamentale”.
Potrivit declaraţiilor sale, scopul delegaţiei este să informeze liderii mondiali, precum şi reprezentanţii mediului de afaceri, „despre rolul României ca partener de încredere în regiune, ca destinaţie pentru investiţii, dar şi ca o voce echilibrată într-un context de incertitudine”.
Ministra de Externe a reafirmat importanţa ca NATO să fie puternică şi parteneriatul transatlantic „să rămână solid”.
„Este esenţial să sprijinim partenerii internaţionali printr-o atitudine clară, susţinând multilateralismul, dar fiind conştienţi de necesitatea reformelor, pentru ca rezultatele acestuia să fie mai rapide, mai clare şi să recâştige încrederea statelor. România rămâne un partener valoros pentru Statele Unite ale Americii şi continuăm să investim în relaţia transatlantică şi în parteneriatele strategice cu SUA”, a afirmat Oana Ţoiu.
„De asemenea, trebuie să respectăm principii fundamentale: un teritoriu naţional, în special în cazul unei ţări europene, nu poate fi cedat altora fără consimţământul poporului. Aceasta este regula fundamentală”, a spus Oana Ţoiu, făcând referire la intenţiile preşedintelui SUA, Donald Trump, de achiziţie a Groenlandei.
„Pentru celelalte situaţii, continuăm dialogul diplomatic pentru a identifica soluţii comune în cadrul NATO, în vederea răspunsului adecvat la cerinţele de securitate din zona Arctică, precum şi pentru a dezvolta posibile instrumente de prevenire a conflictelor, inclusiv în contextul creşterii tarifelor. Creşterea tarifelor afectează economia europeană şi pe cea a Statelor Unite ale Americii. Sperăm, împreună cu mediul de afaceri, să identificăm soluţii de dezescaladare a conflictelor”, a adăugat Ţoiu.














