
26 octombrie 2025, 21:37 (actualizat la 26 octombrie 2025, 22:01)
Din cauza crizei financiare, două instituții culturale de prestigiu din București urmează să fie integrate. Este vorba despre Teatrul de Operetă „Ion Dacian” și Teatrul Muzical „Ambasadorii”. Motivul acestei unificări a fost explicat de ministrul Culturii, Demeter András István, în cadrul emisiunii Culoarele Puterii difuzată de TVR Info.
„Discuția este programată pentru mâine cu echipele celor două teatre, la ora 11.00. Da, am propus această unificare, care reprezintă doar începutul, nu sfârșitul, ci o etapă în cadrul unor măsuri similare”, a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, cele două organizații au activități complementare și se adresează aceluiași public. „Este vorba despre două echipe – una mai numeroasă, aflată în anul aniversar al celor 75 de ani de tradiție în București în domeniul operetei – și alta, formată în urmă cu câțiva ani, care funcționează sub tutela Ministerului Culturii și activează într-o nișă specifică. Totuși, cele două instituții oferă alternative similare pentru iubitorii de muzică, spectacole muzicale, operetă și musical”, a explicat Demeter András István.
Ministrul a evidențiat că această propunere poate conduce la diversificarea repertoriului comun și la o ofertă artistică mai variată: „Din motive de coerență tematică și de context, ar fi posibil să dezvoltăm o ofertă mai diversificată, combinând cele două repertorii într-o ofertă artistică unitară. Astfel, artiștii care aspiră să fie parte din spectacolele de la Ambasadori visează chiar să ajungă, mai devreme sau mai târziu, pe scena Teatrului de Operetă și Musical.”
Demeter András István a menționat că o măsură similară ar putea fi luată și pentru alte organizații culturale: „Intenționăm să discutăm o propunere de fuziune între Filarmonica George Enescu și Tinerimea Română”, a precizat oficialul.














