Ministrul Finanțelor: Buget electronic de anul viitor

0
32
ministrul-finantelor-vrea-de-anul-viitor-sa-trecem-din-formula-de-buget-pe-hartie-la-aplicatie-electronica-cand-trebuie-sa-fie-gata-–-hotnews.ro
Ministrul Finanțelor vrea de anul viitor să trecem din formula de buget pe hârtie la aplicație electronică. Când trebuie să fie gata – HotNews.ro

Alexandru Nazare. Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că aplicația electronică „Buget NG” va sprijini elaborarea proiectului bugetar pentru anul 2026.

Acesta a afirmat că dorește să treacă de la formula clasică, pe hârtie, la un sistem electronic în procesul de elaborare a bugetului anual.

„Aplicația «Buget NG», proiectată încă din 2021, este finanțată și sperăm să fie completă până în septembrie, pentru a putea fi utilizată la elaborarea bugetului pentru anul 2026”, a declarat Alexandru Nazare.

Ministrul a subliniat importanța acestui proiect, menționând că procesul actual de elaborare a bugetului necesita mult timp, mai precis 2 zile, în cazul unor modificări.

„Modificările necesită re-calcularea întregului buget, ceea ce, cu mijloacele actuale, necesita până la 2 zile. Consider că acest timp este inacceptabil în contextul tehnologiilor actuale. Sperăm că aceasta aplicație va facilita lucrul ordonatorilor, va permite o mai simplă gestionare, si va introduce posibilitatea prioritizării investitiilor”.

Proiectare bugetară pe mai mulți ani

Ministrul a insistat asupra necesității unei abordări multianuale în elaborarea bugetelor, explicând avantajele unei perspective pe termen lung.

„Este necesar să privim bugetele pe mai mulți ani consecutiv, nu doar pe anul curent. O viziune pe trei ani va diminua presiunea asupra ordonatorilor, deoarece aceștia nu vor mai prioritiza strict resursele pentru anul în curs, având certitudinea că vor fi disponibile finanțări și în anii următori. Acest aspect se va reflecta pozitiv asupra executării bugetului și e un aspect pe care îl asteaptă și cetățenii.”, a concluzionat ministrul Alexandru Nazare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.