
Conferință de presă a vicepremierului Dragoș Anastasiu, la sediul Guvernului României, București, 27 iulie 2025. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de eliberare din funcție al lui Dragoș Anastasiu, la aproape două săptămâni de la demisia acestuia. Chiar și după demisie, Anastasiu apărea în continuare ca membru pe site-ul Guvernului.
Pe 29 iulie, premierul Ilie Bolojan a declarat că a semnat demisia vicepremierului, care a fost ulterior înregistrată: „Demisia a fost înregistrată ieri, a urmat procedura standard, iar astăzi, înainte de conferința de presă, am primit documentul pentru semnare, pentru finalizarea procedurii la Administrația Prezidențială”.
Conform Legii privind organizarea și funcționarea Guvernului, demisia unui membru se anunță public, se prezintă în scris prim-ministrului și devine irevocabilă din momentul înregistrării, însă nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.
Ulterior, președintele României ia act de demisie și semnează decretul prezidențial de eliberare.
Șeful statului a semnat decretul de eliberare din funcție la 12 zile de la depunerea demisiei la Palatul Cotroceni.
„Decret privind constatarea vacanței funcției de membru al Guvernului României prin demisia domnului Michael-Dragoș Anastasiu, viceprim-ministru”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Dosarul „mită la ANAF”
Informații despre implicarea firmei vicepremierului Dragoș Anastasiu într-un dosar de corupție au fost publicate de Realitatea și sunt consemnate în deciziile Tribunalului și Curții de Apel București, consultate de HotNews.
Audiat în cadrul urmăririi penale și al procesului, Dragoș Anastasiu a recunoscut faptele de corupție desfășurate pe o perioadă de 8 ani.
El a explicat că a acceptat propunerea unui inspector ANAF, percepută ca șantaj, pentru a evita închiderea companiei și a salva locurile de muncă ale angajaților. Anastasiu a declarat că funcționarul a amenințat cu închiderea companiei.
În 27 iulie, la anunțarea demisiei, Anastasiu a susținut că plata a fost o „mită de supraviețuire”, nu de îmbogățire, existând „șpăgi de supraviețuire” și „șpăgi de îmbogățire”.
Dragoș Anastasiu a fost numit în februarie, de Ilie Bolojan, în funcția de Consilier onorific pentru relații cu mediul de afaceri. A rămas în această funcție, încă o lună, la Cotroceni, și sub președinția lui Nicușor Dan. Alături de Radu Burnete, a făcut parte din grupul de lucru pentru reducerea deficitului bugetar.
Din 23 iunie, a ocupat funcția de viceprim-ministru pentru reforma sistemului bugetar în cabinetul lui Ilie Bolojan.
Dragoș Anastasiu, în vârstă de 61 de ani, este medic absolvent din Germania, unde a locuit o perioadă. În România, a dezvoltat afaceri în turism, transporturi și hoteluri, printre care și agenția de turism Travel și compania de transport Eurolines. A fost președintele Camerei de Comerț Româno-Germane.
În ultimii ani, Anastasiu a condus think tank-ul ReThink România, concentrându-se, printre altele, pe optimizarea elaborării politicilor publice.














