
Nicușor Dan și Emmanuel Macron la Palatul Elysee Foto: captură video
Nicușor Dan a fost întâmpinat cu gardă de onoare la sosirea la Palatul Elysee, conform imaginilor publicate de Administrația Prezidențială.
La Elysee, Nicușor Dan urmează să participle la un prânz de lucru cu președintele Franței. Pe agenda oficială a șefului de stat nu sunt prevăzute comunicate de presă după această întâlnire.
Din delegația oficială a președintelui fac parte ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ministrul Economiei, Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, alături de consilierii prezidențiali Marius Lazurca, Valentin Naumescu și Radu Burnete.
Vizită de lucru de două zile
Întâlnirea de la Palatul Elysee are loc în a doua zi a turneului de două zile în Franța, pe care președintele Nicușor Dan îl efectuează. ieri, oficialul s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității române din Paris.
Marți, agenda a inclus o întâlnire cu reprezentanți ai companiilor franceze din domeniul economic și o discuție separată cu primarul Parisului, Anne Hidalgo.
Din delegația lui Nicușor Dan a făcut parte și Dominic Fritz, primar al Timișoarei și președinte USR. Fritz a fost și parte din delegația cu care Nicușor Dan a călătorit în Germania, în iulie 2025.
Ziua oficială s-a încheiat cu o vizită la fabrica Thales, lider mondial în echipamente militare și aerospațiale.














