
Mesajul a fost transmis de către Diana Pungă, Consilier de Stat pentru relația cu societatea civilă, în cadrul ceremoniei desfășurate la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj.
Mesajul președintelui pentru comunitatea greco-catolică
Nicușor Dan a adresat „gânduri bune și calde salutări întregii comunități a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică”, subliniind semnificația celebrării înscăunării noului lider al Bisericii.
„Preafericirii Sale Claudiu-Lucian Pop îi este, în prezent, încredințat destinul Bisericii Greco-Catolice din România și, totodată, moștenirea morală pe care această Biserică a lăsat-o în istoria și conștiința națiunii române”, a transmis șeful statului.
Nicușor Dan a evocat tradiția ierarhilor și preoților greco-catolici care „au condus, cu sacrificiu și înțelepciune, comunitatea greco-catolică din țara noastră, contribuind la dezvoltarea întregii națiuni, nu doar în perioade de pace, ci și în momente de dificultate”.
În mesaj sunt menționați episcopii martiri și generația care a reînviat Biserica după 1989, context în care președintele afirmă că noul Arhiepiscop Major are misiunea „să continue un testament al credinței și al iubirii”.
Tradiția și rolul Bisericii în societatea românească
Șeful statului vorbește și despre contribuția istorică a Bisericii Române Unite, care a îmbinat „ moștenirea latină și bizantină” și a susținut „ spiritul civic și conștiința europeană”.
În mesaj se aduce în discuție provocările actuale, marcate de „criza valorilor și a reperele”, și se subliniază responsabilitatea de a transmite noilor generații valorile fundamentale promovate de Biserică: „libertate, adevăr, demnitate, curajul credinței, integritate morală, solidaritate și caritate”.
Președintele a evidențiat impactul pe care Biserica Greco-Catolică l-a avut în societatea română după 1989.
Biserica, partener pentru dialog și reconciliere în perioada post-1989
„După evenimentele tragice din 1989 și redobândirea libertății, Biserica greco-catolică s-a afirmat ca un partener de dialog de valoare, în relație cu instituțiile statului și cu celelalte confesiuni religioase, reafirmând spiritul sincer al fraternității și unității între creștini, și, mai presus de toate, puterea de a ierta. Într-un moment în care societatea are nevoie, mai mult ca oricând, de reconciliere, Biserica ne poate ghida, datorită valorilor și exemplelor sale autentice, către renaștere și reconstrucție.”
Mesajul lui Nicușor Dan se încheie cu o urare pentru noul Arhiepiscop Major: „La mulți ani, Preafericirea Voastră, și succes în înalta misiune pe care o exercitați în numele Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică!”














