Noul guvern al Republicii Moldova depune jurământul cu 14 ministere și cinci vicepremieri – Știri Economica.net

0
23
noul-guvern-al-republicii-moldova-a-depus-juramantul-executivul-are-14-ministere-si-cinci-vicepremieri-–-economica.net
Noul guvern al Republicii Moldova a depus jurământul. Executivul are 14 ministere și cinci vicepremieri – Economica.net

Ceremonia a avut loc după ce, vineri seară, Parlamentul a acordat votul de încredere noului guvern condus de Munteanu și a aprobat programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, stabilind ca obiectiv prioritar finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până în 2028, modernizarea economiei, consolidarea statului de drept și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.

„Porniți la drum cu responsabilitatea de a răspunde așteptărilor mari și justificate ale cetățenilor. După perioadele de gestionare a multiplelor crize și provocări, avem nevoie, începând de astăzi, de o guvernare axată pe dezvoltare, care să finalizeze transformarea Republicii Moldova într-un stat european modern”, a afirmat Maia Sandu, apreciind totodată că „volumul de muncă este fără precedent, dar cetățenii așteaptă rezultate concrete”.

Printre prioritățile noului cabinet se numără investiții de până la 4 miliarde de euro, modernizarea infrastructurii, inclusiv construcția a patru poduri peste Prut și reabilitarea a 3.000 km de drumuri, investiții de 9 miliarde de lei în comunități, creșterea salariilor și pensiilor, modernizarea spitalelor și școlilor, precum și finalizarea evaluării judecătorilor și procurorilor în procesul de reformare a sistemului judiciar.

În următorii ani, o prioritate pentru Republica Moldova va fi și integrarea completă cu piața energetică a Uniunii Europene. Autoritățile planifică continuarea și extinderea programelor „Satul European” și „Curtea Europeană”, cu investiții de cel puțin 9 miliarde de lei în comunitățile din întreaga țară.

Noul guvern își propune alocarea a cel puțin 6 miliarde de lei pentru infrastructura educațională, precum grădinițe, școli și universități, precum și dublarea burselor pentru elevi și studenți, alături de modernizarea spitalelor.

Guvernul condus de Munteanu va include 14 ministere și cinci viceprim-miniştri, dintre care doi fără portofoliu, pentru integrare europeană și reintegrare. Componența echipei guvernamentale include atât personal nou, cât și persoane păstrând funcțiile din mandatul anterior.

Astfel, Cristina Gherasimov va păstra poziția de viceprim-ministru pentru integrare europeană. Ea a exercitat această funcție și în guvernul precedent. Anterior, Gherasimov a fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, precum și consilier pentru politică externă și integrare europeană al președintelui Republicii Moldova.

Mihai Popșoi va continua să conducă Ministerul Afacerilor Externe, fiind în același timp viceprim-ministru. El a deținut și în fostul guvern această poziție. În trecut, a fost deputat și vicepreședinte al Parlamentului.

Vladimir Bolea va exercita funcția de viceprim-ministru și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, poziție deținută din 2024. Anterior, el a fost ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare și parlamentar.

Eugen Osmochescu va ocupa postul de viceprim-ministru și va conduce Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Cu peste 25 de ani de experiență în domeniul juridic, economic și în reforme pentru mediul de afaceri, Osmochescu a activat în cadrul IFC – Corporația Financiară Internațională (Grupul Băncii Mondiale) între 2009 și 2025.

Viceprim-ministru pentru Reintegrare va fi Valeriu Chiveri, diplomat de profesie, fost ambasador al Republicii Moldova în Ucraina.

Vladislav Cojuhari va deveni noul ministru al justiției. Jurist cu studii în Belgia și SUA, Cojuhari a fost anterior secretar general al Ministerului Afacerilor Interne.

Andrian Gavrilița va conduce Ministerul Finanțelor, având o experiență de două decenii în gestionarea afacerilor și politici publice.

Natalia Plugaru va fi noul ministru al Muncii și Protecției Sociale. Ea este specializată în dezvoltare durabilă, cu peste 15 ani de experiență în implementarea programelor pentru reziliența demografică și egalitatea de gen. Plugaru a fost reprezentant adjunc al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova.

La conducerea Ministerului Sănătății va fi Emil Ceban, rector al Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Conducerea Ministerului Mediului va fi asigurată de Gheorghe Hajder, fost secretar de stat în cadrul acestei instituții.

Cristian Jardan va ocupa poziția de ministru al Culturii. Jurnalist și manager media cu peste 15 ani de experiență în mass-media moldovenească.

Funcția de ministru al energiei va fi deținută în continuare de Dorin Junghietu, care a preluat mandatul în februarie, în guvernul condus anterior de Dorin Recean. Junghietu are peste 15 ani de experiență în companii internaționale din sectorul energetic.

Dan Perciun își va păstra poziția de ministru al Educației, funcție exercitată din iulie 2023.

Un alt oficial menținut în funcție este Ludmila Catlabuga, propusă pentru conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Ea a ocupat și în guvernul Recean această poziție, fiind anterior președintă a Asociației Fermierilor Producători de Lapte.

Ministerul Afacerilor Interne va fi condus în continuare de Daniella-Misail Nichitin, care a preluat această funcție în 2024, anterior fiind secretar de stat în aceeași instituție.

De asemenea, Anatolie Nosatîi va păstra postul de ministru al Apărării, funcție deținută din august 2021.

Alexei Buzu va deveni secretar general al guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.