
Articol de Alexandru Tomuțiu – Publicat joi, 06 noiembrie 2025, 15:06 / Actualizat joi, 06 noiembrie 2025 15:14
Sezonul regulat din Superligă s-a încheiat și doar 6 dintre cele 16 cluburi au respectat reglementarea „5+6” implementată de FRF în toate întâlnirile.
Federația Română de Fotbal a comunicate lista cluburilor care au respectat integral regula 5+6 în toate partidele din turul sezonului regulat.
Aceste echipe sunt Farul Constanța, Unirea Slobozia, FC Botoșani, FCSB, Hermannstadt și FC Argeș. Pentru a evita penalizările, cluburile trebuie să aplice această regulă în cel puțin 75% din meciurile unui sezon competițional din Superligă și Cupa României.
Ce implică regula „5+6”
Regula 5+6 pentru sezonul 2025-2026 include:
-
să fie prezenți pe teren cinci jucători români, inclusiv un jucător U21, pe durata întregului joc;
-
dacă sunt trei jucători români U21 pe teren, ceilalți pot fi străini;
-
dacă există doi jucători U21 pe teren, trebuie să fie minim doi jucători români (considerați formați la nivel național);
-
dacă se elimină un jucător U21 în cele două cazuri anterioare, iar înlocuirea nu se face tot cu jucători U21, trebuie introduși alți doi jucători români.
Ce se întâmplă cu cluburile care nu respectă regula 5+6
Echipele care nu respectă această regulă în cel puțin 75% din meciuri vor fi sancționate cu penalizări financiare de 150.000 de euro. Fondurile colectate din penalizări vor fi redistribuite celor mai performante 5 cluburi care au conformat cu regula până la finalul sezonului.
Oțelul Galați este singura formație din Superligă care nu a respectat regula în niciun meci. Dinamo a respectat-o în doar 3 partide. Aceste echipe nu vor mai putea respecta această regulă, indiferent de evoluție până la finalul sezonului.














