La finalul anului 2023, Institutul Weizman a anunțat, într-un articol publicat în revista Nature, crearea unui model complet al unui embrion uman. Modelul, dezvoltat în întregime din celule stem cultivate în laborator, a fost crescut în afara uterului până în a 14-a zi de dezvoltare. Acest model sintetic poseda toate componentele caracteristice acestei faze, inclusiv placentă, sac vitelin, sac corionic și alte țesuturi esențiale pentru dezvoltarea embrionului.
Cercetătorii subliniază că agregatele celulare create anterior din celule stem, nu constituiau adevărate modele embrionare, lipsindu-le caracteristicile definitorii ale unui embrion post-implantare. În special, modelele anterioare nu conțineau celulele necesare formării placentei și sacului corionic, nici structura organizațională specifică a unui embrion, și nu demonstrau progresia către stadii ulterioare de dezvoltare.
În esență, dacă ar fi depășit considerentele etice (presupunând o abordare idealistă a eticii cercetării) și ar fi avut la dispoziție un uter artificial, cercetătorii ar fi putut cultiva o entitate umană sintetică.
Scopul declarat al cercetării a fost deschiderea unor noi direcții de cercetare pentru infertilitate, testarea medicamentelor și cultivarea țesuturilor pentru transplant. De asemenea, cercetătorii doresc să înțeleagă primele săptămâni cruciale ale dezvoltării embrionare, considerând că prima lună de gestație este fundamentală pentru evoluția ulterioră a embrionului.
Să analizăm implicațiile juridice ale acestei descoperiri.
În primul rând, având în vedere că embrionul nu provine din fertilizarea unui ovul cu spermatozoid, ci din celule stem derivate din celule din piele, operațiunea reprezintă, din punct de vedere juridic, o clonare.
Clonarea umană este un subiect controversat. Aceasta implică crearea unei copii genetice identice a unui individ. Termenul se referă, în general, la clonarea umană artificială, care presupune reproducerea celulelor și țesuturilor umane. Nu se referă la nașterea naturală a gemenilor identici. Dezvoltarea acestei tehnologii a generat două abordări principale: clonarea terapeutică și cea reproductivă.
Clonarea terapeutică urmărește crearea de țesuturi și organe pentru transplant, evitând dependența de imunosupresoare și ameliorând efectele îmbătrânirii. Clonarea reproductivă își propune să ofere o alternativă părinților care nu pot avea copii prin mijloace naturale.
Opoziția față de clonarea terapeutică se concentrează, în principal, pe statutul celulelor stem embrionare, ridicând aspecte etice asemănătoare dezbaterii privind avortul. Opoziția susține că embrionul merită protecție din momentul concepției, considerând că distrugerea embrionilor în scopuri de cercetare este inacceptabilă.
Unii oponenți ai clonării reproductive se îngrijorează de aspectele etice și de riscul potențial de abuz în utilizarea tehnologiei, în timp ce alții se tem de implicațiile sociale și de integrarea eventualelor indivizi creați în structura socială.
Deși clonarea reproductivă este interzisă în majoritatea țărilor, clonarea terapeutică este permisă în unele state. Nu există un consens global cu privire la interzicerea clonării reproductive, deși există declarații UNESCO și ONU care recomandă interzicerea clonării umane.
În noiembrie 2022, Parlamentul European a respins o propunere de interzicere a clonării umane.
Această descoperire, ca și alte progrese științifice, are potențialul de a fi utilizată în moduri care depășesc scopul inițial, un risc evident fiind clonarea reproductivă. La momentul declarațiilor ONU și a Convenției de la Oviedo, aceasta era doar o posibilitate teoretică. Acum, cercetătorii au tranformat-o într-o posibilitate practică.
Mai mult, deoarece embrionul este creat din celule stem diferențiate, la finalul dezvoltării sale, acest nou individ nu ar avea părinți sau rude biologice. Cine este proprietarul? Aparent, este o problemă deocamdată deschisa.
Fără îndoială, viitorul aparține transumanismului, al “omului cyborg”, al omului creat sintetic, fără părinți, fără rădăcini, fără protecție. Orice individ, de la care ar fi prelevate celule, poate fi recreat în laborator.
Ce se va întâmpla cu aceste noi ființe umane? Vor fi niște simple animale de laborator? Vor avea drepturi? Cine va decide soarta lor și cum vor fi utilizate?
Un lucru este sigur: previziunile unor teoreticieni, precum Yuval Noah Harari, se transformă în realitate: “Ființele umane sunt acum animale piratabile!”
Articol de Victor Dobozi ([email protected]), Partener Senior, STOICA & ASOCIAȚII