
Mai multe parcuri eoliene din acest al doilea val de investiții în energie regenerabilă în România sunt preconizate să fie finalizate și conectate la rețea în acest an, conform datelor de punere în funcțiune deja anunțate. Iată-le mai jos:
Parc eolian VIFOR Buzău – 192 MW
Proiectul eolian VIFOR din Buzău este dezvoltat de Rezolv Energy, companie fondată în 2022 de Actis, unul dintre cei mai importanți investitori globali în infrastructură sustenabilă. Prima etapă a proiectului include instalarea a 30 de turbine Vestas, cu o capacitate totală de 192 MW – cele mai mari turbine eoliene montate în România până în prezent (6,4 MW fiecare). Prima turbină a fost instalată la sfârșitul lunii iulie 2025.
La începutul lunii decembrie, compania a anunțat că a instalat deja 15 turbine, afirmând că până la sfârșitul anului va finaliza montajul celorlalte și se pregătește pentru probele de funcționare.
Parcul Vifor, în prima etapă cu aceste 30 de turbine, urmează să fie operațional până la sfârșitul primăverii acestui an.
Rezolv Energy a comunicat deja în anul anterior investiții suplimentare de până la 331 de milioane de euro pentru a susține construcția celei de-a doua faze (269 MW) a parcului. Aceasta va permite atingerea unei capacități totale de 461 MW. La această dimensiune, parcul va deveni cel mai mare parc eolian construit în România în ultimii 10 ani și unul dintre cele mai mari parcuri onshore din Europa. Faza a doua este planificată să fie funcțională din trimestrul IV 2027.
A doua etapă a proiectului va adăuga 42 de turbine, sporind capacitatea la 461 MW. Va produce energie suficientă pentru alimentarea a peste 700.000 de gospodării.
Parc eolian Deleni Vaslui – 140 MW
Parcul eolian din Deleni este dezvoltat de compania grecească PPC, cel mai important investitor în energie verde din România în prezent. Dotat cu turbine General Electric (GE) – 23 de unități de 6,1 MW fiecare, acesta va deveni, la finalizare, cel mai amplu parc eolian din regiunea Moldova.
La jumătatea lunii octombrie, se estima un progres de circa 50%, iar stația de interconectare cu rețeaua era deja finalizată.
Parcul va genera anual aproximativ 370 GWh de energie, evitând emisii de CO₂ de circa 215.000 tone pe an și fiind capabil să alimenteze echivalentul a 100.000 de gospodării, reprezentând un oraș de dimensiunea Vaslui și localitățile componente.
Se preconizează finalizarea parcului până la jumătatea acestui an.
Iar PPC a demarat deja a doua etapă a acestui parc.
„PPC Renewables România va începe construcția celei de-a doua faze a parcului eolian Deleni din județul Vaslui, cel mai amplu proiect eolian din regiunea Moldova. Capacitatea totală, după adăugarea a 85 MW prin construirea a 14 turbine noi de 6,1 MW fiecare, va depăși 225 MW, sporind puterea totală a proiectului.”
Parc eolian Green Breeze Galați – 99 MW
Dezvoltatorul suedez OX2, care gestionează un portofoliu de 1.100 MW în România și contribuie cu o treime din întreaga capacitate eoliană instalată în țară, anunța luna trecută că finalizează parcul Green Breeze de 99 MW din Galați, primul lor parc eolian dezvoltat în România.
La momentul respectiv, toate turbinele fuseseră montate.
Cu 16 turbine Vestas V162-6,2 MW și o capacitate totală de 99,2 MW, Green Breeze va produce aproximativ 312 GWh pe an, suficient pentru alimentarea a circa 51.000 de gospodării și reducerea emisiilor de CO₂ cu circa 150.000 de tone anual.
Se așteaptă ca parcul să devină operațional în această primăvară.
Proiectul Green Breeze a fost achiziționat în august 2024 de către Nala Renewables, un joint venture între IFM Investors și traderul global Trafigura. Tranzacția a inclus și un contract PPA pe 12 ani cu o corporație multinațională. Finanțarea proiectului a fost asigurată de Erste Group și Banca Comercială Română.
Parc eolian Pecineaga – 48 MW
Dezvoltatorul și operatorul european Eurowind Energy a anunțat în noiembrie 2024 că a instalat cu succes prima turbină eoliană în cadrul parcului Pecineaga, județul Constanța. În ianuarie 2025, a finalizat instalarea a șase turbini Siemens Gamesa SG 6.6-170, estimând că ultimele două vor fi puse în funcțiune în două săptămâni.
Finalizarea parcului Pecineaga va contribui la alimentarea a 48.000 de gospodării cu energie verde și va produce anual aproximativ 176.000 MWh.
Intrarea în operare comercială a parcului a fost amânată pentru acest an, din cauza întârzierilor în racordare și a solicitărilor suplimentare ale Transelectrica, fiind implementat și un sistem de limitare automată a funcționării. Se preconizează că parcul va fi testat și va intra în operare comercială în mai-iunie.
Aceasta constituie prima fază a proiectului Pecineaga, denumit Pecineaga West, iar în acest an va începe construcția și a celei de-a doua faze, Pecineaga North-East.
Danezii de la Eurowind, pionieri ai energiei regenerabile în Europa, vizează o capacitate instalată de 1.000 MW până în 2030 și investiții de sută de milioane de euro în România.














