
Tragedia care a șocat comuna Cenei a evidențiat o problemă despre care mulți localnici afirmă că era cunoscută de ani de zile: consumul de droguri în rândul copiilor și adolescentilor. După decesul lui Mario Berinde, părinții vorbeșc deschis despre un pericol neglijat de mult timp și despre lipsa unor măsuri concrete de prevenție.
Problema traficului de droguri, recunoscută de localnici
În Cenei, susțin părinții, se știa cine aduce substanțe stupefiante. Dealerul, un tânăr de 24 de ani, ar fi furnizat droguri în comunitate, iar printre clienții săi s-ar fi numărat și adolescenți de 13 și 15 ani implicați în cazul lui Mario. Procurorii au descoperit în locuința acestuia marijuana ascunsă într-un borcan de murături, precum și un cântar folosit pentru divizarea substanțelor.
Părinții consideră că această descoperire nu a reprezentat o surpriză, ci a confirmat o temere constantă.
„Când spunem ‘nu e treaba noastră’ sau ‘e familia lor’, ori… ‘nimeni nu face nimic’, atunci când vedem cum circulă drogurile printre copii, contribuim, prin tăcere, la creșterea nivelului de violență, care evoluează vizibil. La final, ne trezim prea târziu, de fiecare dată”, afirmă membrii comunității.
Drama este cu atât mai dureroasă cu cât mai multe familii implicate în acest caz sunt deja marcate de absența autorității paterne. Tatăl victimei, precum și tatăl unui dintre suspecți, de 15 ani, sunt în prezent în detenție.
„Nu simt frică, tremur sau insomnie, nu apăr mâncarea. Drogurile reprezintă o problemă majoră de mult timp, iar autoritățile nu iau măsuri. De asemenea, această crimă s-a produs tot din cauza drogurilor. Minorul de 13 ani a fost în același timp cu fiica mea în clasă anul trecut”, a declarat mama unui adolescent din localitate.
Analizele au evidențiat că suspectul de 13 ani avea urme de marijuana în organism.
Minorul de 13 ani a părăsit clinica de psihiatrie
Expertul în politici antidrog Vlad Zaha semnalează lipsa unor strategii eficiente:
„Nu dispunem de măsuri de prevenție reale. Sunt aceleași de peste 25 de ani, încercări repetate de a speria tinerii. Știm bine că frica nu funcționează. Între 1 și 3 milioane de români consumă substanțe ilegale”.
În absența educației și a unor modele solide, tinerii se inspiră din anturaj sau din mediul online, unde influențele nocive sunt la doar un click distanță.
Între timp, minorul de 13 ani implicat în moartea lui Mario Berinde a fost externat din Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timișoara, după primele evaluări. Acesta a plecat împreună cu mama sa către o locație cunoscută doar de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Plasat sub supraveghere specializată, copilul rămâne în grija familiei și va continua să urmeze evaluări psihologice și medicale recomandate de specialiști.
Reprezentanții DGASPC precizează că a fost instituită măsura de supraveghere specializată în cadrul familiei, conform Legii 272/2004. „Pe parcursul acestei perioade, familia minorului a colaborat cu noi”, au transmis aceștia, menționând că, în funcție de rezultatele evaluărilor, copilul poate rămâne în familie sau poate fi transferat într-un centru de plasament.














