Într-un centru pentru persoane vârstnice din Târgoviște trăiește un veteran de război în vârstă de 107 ani, care, fără a fi conștient, a ajuns în centrul unui scandal național după ce a fost decorat de președintele României. „Nicușor Dan a transmis mesajul „Heil Hitler!”, a afirmatfostul consilier prezidențial Cătălin Avramescu. „Un soldat din armata condusă de Hitler”, a scris pe Facebook și jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Liderul statului încearcă „să minimizeze” crimele Armatei Române din Al Doilea Război Mondial,a continuat istoricul american Grant T. Harward. Dar cine este Vasile Banu și ce activități a desfășurat între 1939 și 1945, când a fost membru al Armatei Române?
- HotNews a discutat cu veteranul pentru a afla și opinia sa în contextul controverselor generate de decorarea sa. Afirmațiile sale au fost apoi comparate cu date din arhivele militare.
Fiul unor agrare din localitatea Glodeni, Dâmbovița, Vasile Banu a primit ordin de încorporare în noiembrie 1939, la vârsta de 21 de ani, ca și milioane de tineri români.
A devenit membru al Regimentului de Infanterie 89 Brașov, parte a Diviziei a 13-a a Armatei Române. A obținut gradul de sergent și a luptat atât împotriva sovieticilor, cât și, după cum își amintește, împotriva inamicilor germani, după ce România a schimbat tabăra în cel de-al Doilea Război Mondial.
A fost eliberat din serviciu în 1945, după încheierea conflictului, apoi a lucrat în activități civile în domeniul forajului petrolier până în 1980, când s-a pensionat.
În prezent, la 107 ani, este internat în centrul pentru persoane vârstnice „Orhideea” din Târgoviște. De șapte decenii de la încheierea serviciului militar, a ieșit în evidență după ce a fost decorat de președinte, fiind printre puținii supraviețuitori ai evenimentelor dureroase din istoria națională.
Nu are cunoștință despre controversa generată de decorarea sa
În dimineața sărbătorii Sfântului Nicolae, când am vizitat centrul, era atmosferă festivă. Din boxe răsunau colinde: „Peste munți și peste văi să aveți parte de Crăciun”.
L-am așteptat în sala de receptionare, împodobită cu fotografii cu bătrâni fericiți. Deoarece nu se poate deplasa singur, un angajat al centrului îl ajută să se îmbrace în uniformă militară și să se plimbe cu scaunul cu rotile, ne-a spus Ortensiu Banu, unul dintre nepoții săi.
„Are o memorie extraordinară și vă va povesti tot ce trebuie”, ne garantează Ortensiu Banu, fost jandarm, pensionat între timp.
Menționează însă că veteranul, ajuns la venerabila vârstă de 107 ani, nu este informat despre polemica apărută în urma decorației sale de către președinte cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler.
„V-a povestit vreodată despre activitatea sa pe frontul de est, în Basarabia sau la Odesa?”, l-am întrebat pe Banu cel tânăr. „Niciodată nu am avut discuții detaliate despre aceste episoade”, ne-a răspuns acesta.
„Sunt surd. Trei proiectile au explodat lângă mine”
În sfârșit, Vasile Banu este adus din camera de socializare. Pare un pic dezorientat, îl caută din priviri pe nepotul său care îi spune că vin niște jurnaliști pentru un interviu.
Se liniștește și cere nepotului să așeze decorația primită de la președinte într-un loc vizibil, cât mai aproape de el, „pentru a fi vizibil”.
Apoi, ne roagă să stăm cât mai aproape și să vorbim tare. „Sunt surd. Trei proiectile de artilerie grea au explodat lângă mine în timpul războiului”, ne explică veteranul.
Familia și personalul centrului solicită să limităm discuția la maximum o oră, deoarece nu poate rezista oboselii cauzate de vârstă, ne-a spus.
Însă, chiar dacă au fost optimiști, nu am reușit să discutăm mai mult de 25 de minute cu veteranul, multe întrebări fiind nerezvăzute sau auzite doar parțial, iar amintirile lui fiind fragmentate.
Pentru completare, am contactat istoricul Manuel Stănescu de la Institutul pentru Studii Politice, de Apărare și Istorie Militară, care a verificat în arhive dacă relatările veteranului corespund cu realitatea.
Ce s-a întâmplat la Odesa?
Înainte de a detalia activitatea lui Vasile Banu, este esențial să reamintim evenimentele din 1941, legate de orașul Odesa. A fost unul dintre cele mai controversate episoade ale armatei române din război. Discuția despre decorarea veteranului este strâns legată de aceste evenimente.
În octombrie 1941, militarii români au ucis aproximativ 20.000 de evrei din Odesa, ca represalii pentru atacurile sovietice asupra unităților românești din orașul ocupat.
Înainte ca soldații români să pătrundă în oraș, Armata Roșie s-a retras strategic pentru a apăra Crimeea, și a minat clădirea în care urma să fie instalată conducerea românească, după ce interceptaseră o scrisoare secretă. Comandanții români au ignorat avertismentele localnicilor despre capcana sovietică.
Crime în masă la ordinul lui Antonescu
O cercetare detaliată a acestor evenimente a fost realizată de istoricul Adrian Cioflâncă și publicată de Scena 9. Documentele și mărturiile din arhive descriu acele zile cutremurătoare din octombrie 1941. Românii au executat masacru, la ordinul mareșalului Antonescu, care a cerut ca, pentru fiecare ofițer român sau german mort în explozie, să fie omoară 200 de localnici, și câte 100 pentru fiecare soldat victima.
„Au fost luate măsuri pentru a spânzura în piețele publice din Odesa evrei și comuniști”, se arată într-o telegramă trimisă de colonelul Constantin Trestioreanu către București.
„Executările se făceau prin împușcare și spânzurătoare, cadavrele fiind expuse pentru intimidare în diferite puncte ale orașului, cu afișe cu mesaje intimidante”, relatează Ioan Ispir, un martor ocular, citat în articolul din Scena 9.
Evenimentele din Iași
Pe lângă episodul Odesa, în zilele acestea se discută și despre implicațiile din Iași, legate de decorarea lui Vasile Banu.
Institutul Elie Wiesel a publicat pe 11 decembrie documente care indică că Regimentul 89, în care a fost încorporat veteranul, a tranzitat Iașiul în drumul spre Basarabia și s-a aflat în conflict cu civili care, după anumite mărturii, erau considerați „jidani și comuniști notorii”.
Evenimentele s-au petrecut în aceeași perioadă în care mii de evrei din Iași au fost uciși, la ordinul lui Ion Antonescu.
„Documentele arată că acțiunile regimentului reiterează povestea oficială a regimului Antonescu, care consideră violențele din Iași drept provocări ale populației evreiești. Se susține că focurile de armă au fost rezultatul unor încercări de a arunca vina pe evrei, pentru a justifica discriminate și ucideri în masă”, explică Institutul Elie Wiesel.
Veteranul din Târgoviște afirmă acum cu siguranță că Divizia a 13-a nu a fost prezentă în orașul Odesa, ci doar în zonele învecinate. El povestește că a făcut parte dintr-un veritabil detașament de cercetare, predominant în avangarda diviziei.
„Noi descoperiam pozițiile și dotările inamicului și apoi ne retrăgeam, raportând mai departe”, explică veteranul. De asemenea, el amintește de un vecin care, fiind elev la școala normală, și-a dorit să devină învățător, dar a fost ucis aproape de Odesa.
Întrebat dacă a auzit despre bombardamentele asupra comandamentului de la Odesa sau despre omorurile civile și evreiești din acea perioadă, el răspunde că nu-și amintește. Se scuză pentru că au trecut atât de mulți ani și creierul i s-a „măcinat”.
Ce confirmă arhivele militare
Arhivele și istoricul Manuel Stănescu clarifică unele aspecte. Datele arată că Divizia a 13-a a părăsit Moldova, traversând Iașiul, și a luptat în sprijinul armatei germane în luptele pentru Odessa, în localități precum Bieloci, Voditurcu, Molokis, Goraba, Kubanka și Gildendorf (astăzi Krasnosilska). A revenit în țară pe 5 noiembrie 1941, potrivit documentelor.
De asemenea, în articolul din Scena 9 nu se face referire directă la Divizia 13 în contextul Odessei, ci doar la alte operațiuni ale armatei române în perioada respectivă.
În vara anului 1942, Divizia 13 a fost dislocată pe frontul de est, implicată în luptele de la Stalingrad, suferind pierderi semnificative.
Legat de evenimentele din Iași, veteranul confirmă că a trecut prin oraș în drumul spre Basarabia, însă nu cunoaște alte detalii.
Povestea sa continuă pe frontul occidental, împotriva germanilor
După 23 august 1944, când România a schimbat tabăra, Vasile Banu povestește despre luptele din vest, contra Germaniei. Durerea cauzată de pierderile de pe frontul de est a dus la „contopirea unor resturi” din Divizia a 13-a în Regimentul 4 Dorobanți Pitești, și a luptat alături de sovietici în Ungaria și Cehoslovacia.
Istoricul Manuel Stănescu confirmă parțial aceste relatări: nu există dovezi precise despre această contopire a unităților, dar Regimentul 4 a fost implicat în campanii pe teritoriul unor state precum Ungaria și Slovacia în perioada 1944-1945.
Arhivele menționează că generalul Gheorghe Rozin, comandantul Diviziei a 13-a, a fost încarcerat în 1948, fiind acuzat de înaltă trădare și condamnat la 20 de ani de detenție. El a decedat în spitalul penitenciar Văcărești în 1961. Nu rezultă din arhive că ar fi fost acuzat sau condamnat pentru acțiunile din zona Odessa.
Motivele decorării lui Vasile Banu
Potrivit anunțului oficial al președintelui României de 1 Decembrie, Vasile Banu simbolizează dragostea față de țară: la doar 21 de ani, a intrat în armata română și a luptat pentru eliberarea Basarabiei în 1941, precum și pe frontul de la Cotul Donului în 1942. Curajul și sacrificiul său sunt considerate lecții de patriotism și devotament.
Decretul de decorare și medalia oferită de președintele României lui Vasile Banu. Foto: Adi Iacob / Hotnews
De asemenea, aceasta a fost singura distincție acordată de președintele României în acel an.
„Îmi doresc să fiu înmormântat în uniformă militară”, povestește Vasile Banu, aflat într-o stare de oboseală evidenta în urma discuției.
Importanța adevărului istoric
Inițial, un tânăr de 21 de ani, dintr-un sat românesc, a fost încorporat în armată, ca milioane de alți adolescenți. La finalul războiului, a fost lăsat acasă, iar viața a continuat în lumea nou construită. După aproape opt decenii, a fost decorat oficial de conducerea națională, rămânând printre puținii supraviețuitori ai evenimentelor tragice din istoria țării, asupra cărora opinia publică nu a avut încă o percepție corectă.
O pătură de uitare, folosită pentru a proteja imagini și interese, încă învăluie faptele militarilor români din războiul mondial. Însă, istoricii au început să clarifice aceste aspecte, iar viitorul va arăta dacă societatea este dispusă să accepte și să înțeleagă adevărul în întregime.