România deține unele dintre cele mai întinse pajiști din Europa, gestionate încă prin metode tradiționale. Dar extinderea agriculturii moderne amenință acest stil de viață specific, transformând cositoarele în simboluri ale unui trecut ce pare iminent pierdut.
Cositoarele aurii au reprezentat de secole o icoană a vieții rurale românești. Cu înălțimi ce ating trei metri, ele reprezintă culminarea efortului îndelungat al familiilor, de la copii până la bătrâni, în plin sezon estival.
Membrii familiei lucrează în echipă, secerând ierburile înalte, lăsându-le să se usuce sub soare și apoi aranjându-le în cositoare pentru depozitarea de iarnă, ordonând fânul pentru a-l proteja de vânt, ploaie și zăpadă. În timpul iernii, fânul este extras din cositoare și servit animalelor.
Munca depusă este considerabilă și necesită aportul comunității, dar beneficiile sunt mult mai vaste, extinzându-se dincolo de necesitățile umane și animale.
Pajiștile tradiționale, printre cele mai biodiverse ecosisteme terestre
În majoritatea Europei de Vest, introducerea îngrășămintelor chimice a marcat sfârșitul pajiștilor bogate în biodiversitate și faună, care odată acopereau vast zone rurale. În Marea Britanie, 97% din pajiștile cu flori sălbatice au dispărut încă din anii 1930.
Cercetările evidențiază că aceste pajiști sunt printre cele mai biodiverse ecosisteme terestre, găzduind o varietate impresionantă de insecte, inclusiv lăcuste, fluturi și păianjeni, precum și peste 100 de specii de plante.
Studiile au relevat că fânețele tradiționale din România pot demonstra o densitate mai mare de viață sălbatică decât zonele gestionate ca rezervații naturale. Din mai până în iulie, înainte de recoltarea fânului, aceste suprafețe sunt acoperite de o impresionantă diversitate de flori și insecte.
Această bogăție biologică este rezultatul muncii sustenabile a omului de-a lungul secolelor. Speciile de plante, păsări și insecte s-au adaptat la ciclurile periodice de cultivare și recoltare, dezvoltând o strânsă interdependență cu agricultura.
Construirea cositoarelor în perioada de recoltare, Valea Bistriței, 1920-1945.
Schimbări rapide în modul tradițional de viață
Sarig Attila, fermier din Ghimeș-Făget, un sat din Carpații Orientali, afirmă:
„Iubesc locul în care m-am născut. Apreciez profunzimea moștenirii strămoșească – modul lor armonios de interacțiune cu natura, respectul lor pentru mediu și modul în care au cultivat pământul, generând o biodiversitate impresionantă.”
Familia sa este stabilită în sat de peste patru generații. Ghimeș-Făget, cu o populație de 5.000 de locuitori, a fost în mare parte autosuficientă timp de patru secole, bazându-se pe o diversitate de animale (oi, vaci) și culturi (grâu, cereale diverse). Etnografiei au descoperit că locuitorii satului identifică peste 120 de specii de plante.
Schimbările în România sunt rapide: tinerii abandonează satele în căutarea unor oportunități în alte părți ale Europei, iar oamenii și animalele sunt înlocuite treptat de mașini și îngrășăminte industrializate.
În ultimii 15 ani, în Ghimeș-Făget, au apărut utilaje pentru secerat și aranjarea ierbii, precum și tractoare mai mari.
„Pentru 300 sau 400 de ani, practic nu s-au produs schimbări semnificative, iar în ultimii 30 de ani, totul a început să se modifice extrem de rapid. Schimbările recente au fost explozive.”
Acum, doar câteva familii mai practică metoda tradițională completă. Lipsa tinerilor, blochează posibilitățile de sprijin și alternativa mai ieftină către tehnologie devine o opțiune.
„Oamenii își iau tractoare, pentru că sunt mai puternice decât caii și pot executa mai multe activități,” spune Attila, îngrijorat de perspectiva pierderii legăturii de secole a omului cu pământul.
Transilvania, o ultimă oază a tradițiilor agricole
Cu toate acestea, există și eforturi pentru păstrarea tradiției cositoarelor.
Nat Page, director al Fundației Adept, o organizație de conservare a biodiversității și dezvoltare rurală din România, colaborează cu fermierii pentru a menține, și, în același timp, a îmbunătăți profitabilitatea gestionării pajiștilor. Fundația îi sprijină pe fermieri în accesarea finanțării pentru o biodiversitate optimă și pentru crearea unor piețe pentru produse locale.
Activitatea sa acoperă 30.000 de hectare de pajiști la sud de Sighișoara, o zonă gestionată de aproximativ 5.000 de mici fermieri.
„Poți petrece zile întregi pe aceste pajiști,” declară Page. „Transilvania este ultima regiune din Europa cu păstrarea peisajelor agricole tradiționale la o scară vastă. Dorim să oferim fermierilor mici un stimulent pentru a se menține aici.”
Cu toate acestea, schimbările continuă și în teren: în anumite zone, jumătate din pajiști rămân necosite. Pierderea acestor pajiști tradiționale „se produce peste tot,” spune Attila, iar lipsa managementului uman duce la o scădere a biodiversității:
„Nu există suficienți oameni pentru a se ocupa de această muncă – tinerii pleacă din sate. Este o situație tristă pentru mine. Văd valoare în asta, dar tânăra generație nu pare să o accepte.”
Foto: Profimedia