Președintele Braziliei se opune reducerii pedepsei lui Jair Bolsonaro; toți complotiștii au fost judecați transparent și imparțial – HotNews.ro

0
33
presedintele-braziliei-se-opune-reducerii-pedepsei-lui-jair-bolsonaro-toti-complotistii-au-fost-judecati-transparent-si-impartial-–-hotnews.ro
Președintele Braziliei se opune reducerii pedepsei lui Jair Bolsonaro. Toți complotiștii au fost judecați transparent și imparțial – HotNews.ro

Luiz Inacio Lula da Silva, Fotografie: EVARISTO SA / AFP / Profimedia

Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, și-a exercitat dreptul de veto asupra unei legi aprobate de Parlament care reduce pedeapsa fostului lider Jair Bolsonaro, de 27 de ani de detenție, pentru conspirație în planificarea unei lovituri de stat, după înfrângerea sa în alegerile din 2022, informează Reuters.

Legea aprobată în decembrie de legislatori prevedea scurtarea sentinței fostului președinte de extremă dreaptă la puțin peste doi ani de închisoare. Parlamentul are posibilitatea să respingă veto-ul președintelui Lula.

Legea mai reduce și pedepsele pentru persoanele condamnate implicate în revolta din ianuarie 2023, când susținătorii lui Bolsonaro au pătruns în palatul prezidențial, Curtea Supremă și Parlament, vandalizându-le.

Circa 2.000 de persoane au fost arestate pentru aceste incidente, fiind făcute comparații cu atacul din ianuarie 2021 asupra Capitoliului din Washington. Mulți dintre cei implicați în evenimentele din Brazilia au fost condamnați de Curtea Supremă pentru tentativă de lovitură de stat, printre alte infracțiuni.

„Toți conspiratorii au fost judecați după proceduri transparente și imparțiale și, la final, au fost condamnați bazat pe probe solide”, a declarat președintele Lula.

Președintele de stânga anunțase deja în decembrie că se va opune adoptării acestei legi. Bolsonaro a început să-și execute pedeapsa în luna noiembrie.

Invocând starea de sănătate delicată a lui Bolsonaro, avocații săi au cerut autorizarea pentru a executa pedeapsa în regim de domiciliu. Însă judecătorul Curții Supreme, Alexandre de Moraes, a respins solicitarea, menționând încălcări repetate ale condițiilor impuse de instanță și presupusele tentative ale lui Bolsonaro de a fugi înainte de încarcerare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.